>
Asigurarea locuinţei este obligatorie în 2023 şi există mai multe companii la care o puteţi face, la diverse preţuri. Contează mai multe aspecte atunci când se realizează calculul final şi puteţi utiliza, înainte de a alege compania, un calculator online pentru a vedea cât să vă aşteptaţi să plătiţi.
Un astfel de calculator este disponibil si pe sherlook.ro, acolo unde vă intorduceţi datele de identificare şi vă faceţi o simulare a asigurării locuinţei. Atunci când se calculează preţul, în funcţie de criteriile de specialitate, suma finală a poliţei ajunge să fie undeva la 0,1 – 0,4% din valoarea casei tale. La un calcul simplu, dacă aveţi o casă ce valorează 60.000 de euro, atunci veţi plăti undeva la maximum 240 de euro pe an pentru asigurare.
Pentru o protecţie completă a locuinţei tale, trebuie să ai o asigurare obligatorie a locuinţei, denumită „PAD” de specialişti, o asigurare facultativă de locuinţă, ce acoperă valoarea completă a casei tale, dar şi o asigurare de bunuri ce este inclusă în poliţa facultativă.
Poliţa de asigurare obligatorie are un preţ cuprins între 10 şi 20 de euro, în funcţie de materialul din care a fost făcută casa ta. O astfel de poliţă te poate despăgubi cu până la 20.000 de euro, acoperind trei riscuri catastrofale, alunecări de teren, inundaţii sau cutremure. Este clar că locuinţa ta poate valora mai mult decât se oferă în cazul acestei poliţe, de aceea este nevoie şi de cea de-a două asigurare, cea facultativă, care oferă protecţie completă.
Ne referim acum la incendii, trăsnete, explozii, căderi de corpuri, cutremure, riscuri atmosferice (aici este vorba despre furtună, grindină, ploaie torențială, inundație, viitură, greutatea stratului de zăpadă, greutatea stratului de gheață, avalanșă etc), alunecări de teren, apă şi refularea ei, coliziunea cu autovehicule, vandalism, distrugeri provocate de animale, furtul bunurilor şi elementelor constructive, dar şi avariile centraleleor termice.
În funcţie de firma la care alegeţi să încheiaţi asigurarea facultativă, mai pot apărea şi alte servicii de acoperire a daunelor, precum asigurarea de răspundere civilă, asistenţă tehnică la domiciliu, asigurări în caz de accident şi chiar pentru animalele de companie.