Ionuț Nițulescu Auto 08.08.2020 09:18

Care sunt primele indicii că te lasă ambreiajul. Iată la ce trebuie să fii atent

Care sunt primele indicii că te lasă ambreiajul. Iată la ce trebuie să fii atent

În momentul în care îți dai seama că ambreiajul nu mai funcționează așa cum o făcea înainte, înseamnă că discul de ambreiaj începe să dea semne de uzură fie din cauza numeroaselor porniri sau opriri, fie din cauza unor greșeli comise neintenționat de șofer, dar care pot fi evitate. 

Cele mai frecvente greșeli comise de șoferi

Una dintre cele mai frecvente greșeli comise de șoferi este neridicarea completă a ambreiajului la schimbările de trepte. O altă greșeală este făcută de șoferii care stau cu piciorul pe ambreiaj atunci când așteaptă la semafor, astfel se uzează rulmentul de presiune. 

  1. Patinarea de ambreiaj – semne: mărirea lentă a vitezei la accelerare şi un miros specific de garnitură arsă deoarece transmisia nu mai este conectată perfect cu motorul. 
  2. Zgomot ciudat – poate fi sesizat din următoarele cauze: uzarea volantei cu masă dublă, deformarea discului de frecare sau chiar un defect de montaj.
  3. Cedarea cilindrului hidraulic – semne datorită cărora îți dai seama de acest aspect: umezeală sub pedală, pe mochetă sau la motor în zona pompei hidraulice.
  4. La rece nu intră în viteză – probabil reprezeintă un semn că placa de presiune este defectă și nu decuplează volanta complet de ambreiaj.
  5. Poziţie anormală a pedalei de ambreiaj – dacă este prea sus: placa și discul sunt uzate; dacă este prea jos: rulmentul sau pârghie este blocat/ă.

Citește și: Folii auto autorizate. Unde și cum trebuie să le pui ca să nu încalci Codul Rutier 2020

Ambreiajele sunt de mai multe tipuri

Ambreiajele mecanice pentru vehicule sunt de mai multe tipuri, însă majoritatea sunt bazate pe unul sau mai multe discuri de frecare, împinse prin forță unul către celălalt. Acestea reprezintă de fapt volantul motorului, discul de ambreiaj (unul sau mai multe, disc fricțiune) și placa de presiune.

Când ambreiajul este activat pentru a transmite cuplul de putere a rotației motorului la celălalt ax al organului de mașină, de obicei către cutia de viteze, poate fi necesară creșterea rotațiilor motorului ca acesta să nu se oprească. Însă, o creșterea bruscă (exagerată) prea mare a turației motorului provoacă uzura suprafețelor de contact ale ambreiajului.

Prin urmare, este foarte important să fi atent la toate semnele care ar putea indica probleme cu ambreiajul.