>
Cele mai bine plătite celebrități din întreaga lume au strâns laolaltă 6.1 miliarde de dolari, înainte de plata taxelor și impozitelor, în scădere cu 200 de milioane de doalari față de 2019, după ce pandemia de coronavirus a închis stadioane și a redus la tăcere săli de concerte din întreaga lume. Este primul declin din 2016, anul în care Floyd Mayweather și Manny Pacquiao au câștigat aproape jumătate de miliard de dolari din cel mai bine plătit meci de box din istorie. Chiar și așa, în ciuda crizei COVID, „spectacolul” a continuat.
Cele mai bine plătite celebrități sunt Kylie Jenner și Kanye West, care au câștigat 590 de milioane de dolari, respectiv 170 milioane de de dolari.
În timp ce West a obținut aceste încasări din vânzarea adidașilor Yeezi, creați în colaborare cu Adidas, câștigurile lui Jenner au venit din vânzarea unui pachet majoritar din acțiunile firmei sale de produse cosmetice pentru suma de 600 de milioane de dolari. Deși a renunțat la 51% din acțiunile companiei, Kylie Jenner a rămas în fruntea companiei, ocupând funcția de director de creație, potrivit Forbes.
Aceeași sursă precizează că trei giganți de streaming au ditribuit 300 de milioane de dolari vedetelor, printre care Ryan Reynolds (71,5 milioane de dolari), Billie Eilish (53 milioane de dolari) și Jerry Seinfeld (51 de milioane de dolari), Netflix plătind mai mult de două treimi din sumă.
Citește și: Cine sunt, de fapt, oamenii din spatele brandurilor Balenciaga, Gucci, Off-White sau Versace
Pe plan muzical, Ed Sheeran a doborât recordurile și a încasat, în decurs de un an, din turneul său „Divide”, suma de 432 de milioane de dolari. El a vândut peste 4,8 milioane de bilete pentru concertele sale, stabilind astfel un nou record mondial pentru turneul cu cele mai mari încasări din istorie. Recordul anterior fusese deținut de formația britanică U2. Nici anul viitor nu se anunță prost la acest capitol, după ce mai multe concerte au fost anulate din cauza pandemiei. Se așteaptă ca Taylor Swift să devină mai bogată în perioada următoare cu 63.5 milioane de dolari, iar Paul McCartney cu 37 milioane de dolari.
Iată care sunt cele mai bogate celebrități din lume, conform veniturilor încasate în perioada iunie 2019 – mai 2020.
10. Pink: $47 milioane
9. Jennifer Lopez: $47,5 milioane
8. Judge Judy: $49 milioane
7. Kim Kardashian: $49,5 milioane
6. Billie Eilish: $53 milioane
5. JK Rowling: $60 milioane
4. Taylor Swift: $63,5 milioane
3. Ariana Grande: $72 milioane
2. Ellen DeGeneres: $84 milioane
1. Kylie Jenner: $590 milioane
10. Rush Limbaugh: $85 milioane
9. Dwayne Johnson: $87,5 milioane
8. LeBron James: $88,2 milioane
7. Howard Stern: $90 milioane
6. Neymar: $95,5 milioane
5. Tyler Perry: $97 milioane
4. Lionel Messi: $104 milioane
3. Cristiano Ronaldo: $105 milioane
2. Roger Federer: $106,3 milioane
1. Kanye West: $170 milioane