Care este, de fapt, cantitatea de energie electrică livrată de România Ucrainei și Republicii Moldova. Cifrele oficiale care contrazic narativul blocului suveranist

01 10. 2025, 10:02

Odată cu terminarea schemei de plafonare a prețurilor la energie electrică, la care se adaugă și majorarea TVA, facturile românilor la curent au crescut exponențial pentru cei mai mulți români. Tema scumpirii energiei electrice este dezbătută și în interiorul blocului suveranist. În special pe platforma TikTok circulă teoria cum că, în fapt, această scumpire este cauztă de ajutorul oferit de România atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova.

Câtă energie electrică a livrat România Ucrainei

Dacă în mediul online suveraniștii de serviciu se plâng că plătesc facturi mai mari la curent pentru că România a ales să ajute cu exporturi de energie ieftină Moldova și Ucraina, în plan politic, tema a fost preluată și de către parlamentarii AUR. În ultimele luni, aceștia au făcut zeci de interpelări oficiale cu privire la ajutorul oferit de România către Ucraina. Una dintre aceste interpelări a vizat chiar exporturile de energie electrică.

Răspunsul oficial al Ministerului Energiei arată că, cel puțin pentru anul 2024, România a câștigat peste o sută de milioane de euro din exporturile de energie către Ucraina. Ministerul precizează că întreaga furnizare de energie către vecinii de la est s-a realizat în condiții comerciale, chiar dacă sistemul energetic din Ucraina a fost avariat de atacurile aeriene ale Rusiei.

În ceea ce privește cantitatea netă exportată de către România către Ucraina aceasta este de doar 877 GWh, ceea ce echivalează cu producția totală a sistemului energetic din România în 4-5 zile.

„Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (I.N.S.). în anul 2024, România a exportat către Ucraina 877 GWh, încasând aproximativ 110 milioane €, ceea ce rezultă într-un preț mediu de ~125 €/MWh. În paralel, a importat 79 GWh din Ucraina în valoare de 6 milioane €, adică un preț de ~76 €/MWh pe import.

De altfel, în prezent, România ajută sistemul energetic din Ucraina prin furnizarea de energie electrică pentru echilibrarea rețelei electrice ucrainene, întreaga furnizare de energie realizându-se în condiții comerciale, partea ucraineană plătind integral sprijinul acordat în baza acordului bilateral pentru ajutor în situații de urgență care există între România şi Ucraina”, se arată în răspunsul Ministerului Energiei la interpelarea făcută de către deputatul AUR Răzvan Biro.

Cantitatea reală de energie livrată Ucrainei și Moldovei

Datele INS, care apar în răspunsul Ministerului Energiei, se referă la fluxurile comerciale cu Ucraina, adică tranzacțiile pe piața de energie între operatori. Există date publice, în ultimul raport al Transelectrica – operatorul sistemului de energie din România, cu privire la fluxurile fizice între România și Ucraina sau Republica Moldova. Vorbim în acest caz de energia efectiv transportată prin liniile de interconexiune și nu relațiile comerciale între traderii de pe piața de energie.

Datele Transelectrica arată că România a exportat către Ucraina 290 GWh în anul 2024, în scădere față de anul 2023, atunci când exportasem 498 GWh. Pe de altă parte, importurile noastre s-au dublat, ajungând la 2.130 GWh în anul 2024.