>
România se pregăteşte de schimbarea orei, când ceasurile se dau înapoi cu o oră şi vom reveni la ora Europei de Est, adică +2 UTC. Dar când se va întâmpla acest lucru? Ei bine, din rândurile următoare veţi afla toate detaliile.
După echinocţiul de toamnă, în momentul în care Soarele va traversa ecuatorul şi va trece prin emisfera sudică se va face şi trecerea la ora de iarnă 2022.
Pe data de 23 septembrie 2022 a avut loc şi echinocţiul de toamnă, atunci când a avut loc şi sfârşitul verii, în mod oficial. Este un moment rar, care are loc de două ori pe an, când ziua este egală cu noaptea.
Schimbarea orei în România are loc întotdeauna în ultimul final de săptămână din luna octombrie, adică atunci când în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din lună ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 4:00 devine ora 3:00. Anul acesta, deci, va avea loc în noaptea de 29 spre 30 octombrie, şi va reprezenta cea mai lungă zi din an.
Ziua de 30 octombrie 2022 va fi astfel de 25 de ore, în loc de 24, iar atunci când se va face trecerea la ora de iarnă vom dormi cu o oră în plus faţă de cum se întâmpla în mod normal.
Citeşte şi:
Ce înseamnă, de fapt, AM și PM la unele ceasuri care arată doar 12 ore și nu 24
Cand apare Samsung Galaxy S23 și ce funcții noi este posibil sa aiba
În cazul în care nu ştiaţi deja, în 2017, a fost realizat un studiu privind schimbarea orei şi efectele pe care le are asupra organismului uman. Din păcate, nu au fost constatate schimbări de ordin pozitiv, doar negativ. Şi vorbim de lucruri negative în agricultură, în domeniul sănătăţii umane şi al siguranţei în traficul rutier.
Odată cu schimbarea orei, ceasul biologic uman se schimbă şi el şi intervin deseori dereglări hormonale şi chiar a nivelului melatoniei din organism, care este recunoscut ca fiind şi hormonul somnului.