>
Vești bune pentru toți cei dornici de călătorii! Statele Uniunii Europene au ajuns la un punct comun în ceea ce privește certificatul verde. Acestea au căzut de acord să lanseze documentul ce duce la liberalizarea călătoriilor în această vară.
Decizia a fost aprobată la nivel de ambasadori și urmează ca proiectul să fie discutat în detaliu de către deputații europeni. Acesta va fi gata până în vara anului 2021.
Certificatul verde le permite celor vaccinați și celor care au trecut prin boală să călătorească mai ușor în statele UE.
Comisia Europeană a propus ca certificatul verde să fie valabil până când OMS declară sfârșitul pandemiei, dar statele membre au stabilit valabilitatea acestuia la un an, pentru a nu depinde de o organizație din afara UE.
Documentul va fi valabil în cele 27 de țări ale UE, dar și altele care nu sunt membre, dar fac parte din spațiul Schengen, precum Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein.
În ceea ce privește vaccinurile acceptate, statele membre vor fi obligate să le recunoască pe cele aprobate de UE: Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Se ia în calcul și posibilitatea ca unele țări ar putea să emită certificate care să menționeze și vaccinul Sputnik din Rusia sau Sinovac din China, care sunt autorizate numai pe teritoriul lor.
Citește și: Câte persoane vor avea voie într-o casă sau apartament de Paște
Aplicația va fi lansată de Uniunea Europeană, astfel că cele realizate de fiecare țară în parte, cum este cazul Estoniei, care dezvoltă propria variantă de pașaport electronic, nu vor fi valabile.
Pașaportul verde va acoperi cele trei tipuri de adeverințe: de vaccinare, privind testarea COVID-19 și adeverințele pentru persoanele care au trecut prin boală și s-au vindecat.
Acestea vor putea fi prezentate atât pe suport electronic, cât și pe hârtie. Va exista și un cod QR care va conține informații esențiale.
Acest certificat este cerut de către principalele companii aeriene încă de la începutul anului, pentru a putea călători cu avionul.