>
Vă prezentăm o reţetă cu care nu ai cum să dai greş vreodată, dacă alegi să o faci şi să o serveşti musafirilor. Eclerele nu se fac foarte greu, ai nevoie doar de puţină pricepere şi reţeta ideală, pe care o veţi afla în continuare.
După ce reuşiţi să coaceţi cojile de eclere, le veţi putea umple cu orice tip de cremă doriţi, vanilie, ciocolată, frişcă, fructe şi multe altele.
Marele secret al acestui desert este faptul că pentru a realiza cojile aveţi nevoie de aluat opărit, iar mai departe veţi afla care este reţeta pentru coji.
Aveţi nevoie de 75 ml de lapte, 75 ml de apă, 60 grame unt cu minimum 80% grăsime, un vârf de cuţit de sare, 120 de grame de făină şi trei sau patru ouă. Le cântărim după ce le spargem, căci cantitatea necesară este de 150 de grame.
Se pun laptele şi apa la foc, într-o cratiţă, alături de sarea şi untul. După ce ajunge la punctul de fierbere, se reduce flacăra şi se toarnă făina în ploaie, amestecând cu o lingură de lemn pentru a evita formarea cocoloaşelor.
Continuă să amesteci până câd pe fundul cratiţei se va forma o peliculă albicioasă, iar apa se va evapora din aluat sub forma aburilor. De aceea şi ideea de aluat oprit.
Porniţi cuptorul şi îl lăsaţi la încins, la 250 de grame sau la temperatura maxim posibilă, dacă nu are 250 de grade, ci mai puţin. Aluatul se răstoarnă din cratiţă într-un castron de plastic, iar după ce se răceşte se pun şi ouăle, amestecându-se la mixerul de mână, până se încorporează şi se omogenizează totul.
Se pune hârtie de copt în tavă, apoi aşezaţi cojile în aceasta. Reduceţi temperatura la 230 de grade şi coaceţi pentru 15 minute, fără ventilaţie. După ce expiră timpul, setaţi temperatura la 170 de grade Celsius şi porniţi ventilaţia. Se coc pentru încă 20 de minute şi uşa cuptorului nu trebuie deschisă deloc în tot acest timp.
După ce se răcesc, le puteţi umple cu orice tip de cremă doriţi.