>
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că procurorii au dispus, pe 19 martie 2025, trimiterea în judecată a cinci inculpaţi aflaţi sub control judiciar, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: incitare la violenţă, ură sau discriminare, ameninţare, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi promovarea, în public, de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Acuzaţiile vizează mesaje instigatoare la violenţă postate pe reţelele de socializare de susţinători ai lui Călin Georgescu, în contextul anulării turului II al alegerilor prezidenţiale din România. Printre cei trimişi în judecată se află Bruno Mihăilescu, unul dintre fondatorii Traciei Unite, om de afaceri, care l-a ameninţat pe un jurnalist care a dezvăluit cum bani proveniți din Rusia au influențat voturile românilor în campania prezidențială.
Numele lui Bruno Mihăilescu, în calitate de contestator, apare într-un dosar înregistrat pe 21 decembrie 2022 la Judecătoria Sectorului 2, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Tot contestator figurează soția lui Mihăilescu, intimat este Kredyt Inkaso Portofolio Investments, iar obiectul dosarului este “contestație la executare”.
În dosar se arată că între Bruno Mihăilescu, soția sa și o instituție bancară a fost încheiat la data de 11.04.2008 un contract de credit având ca obiect împrumutul sumei de 113.000 franci elvețieni, debitorii obligându-se să îl restituie în 300 luni, creanța în cuantum de 99.555,84 CHF făcând obiectul unui contract de cesiune de creanță încheiat cu intimata Kredyt Inkaso Portfolio Investments.
Prin cererea de executare silită depusă data de 03.04.2018, Kredyt Inkaso Portfolio Investments a solicitat executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de contractul de credit. Prin încheierea din data de 18.04.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București fost admisă cererea formulată de Kredyt Inkaso Portfolio Investments și a fost încuviințată executarea silită a titlul executoriu reprezentat de contractul de credit.
În dosar se arată că la data de 15.05.2018, executorul judecătoresc a emis o serie de adrese de înființare a popririi asupra conturilor debitorilor, o somație, precum și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare. La data de 21.05.2018, executorul judecătoresc a comunicat debitorilor somația mobiliară, adresele de înființare a popririi, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu.
Privitor la excepția tardivității, instanța a reținut că contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazul în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Conform dovezii de comunicare aflată la dosarul de executare, la data de 21.05.2018 soților Mihăilescu le-au fost comunicate încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu, înștiințarea privind măsura popririi și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
În ceea ce privește tardivitatea contestației la executare formulată împotriva actelor de executare emise începând cu data de 28.11.2022, instanța a reținut că, în susținerea cererii a fost invocată prescripția dreptului de a continua executarea silită, respectiv că a intervenit această sancțiune pe parcursul executării, excepția tardivității fiind neîntemeiată, față de data comunicării actelor de executare contestate pentru acest motiv. Privitor la fondul cererii având ca obiect anularea actelor de executare emise începând cu data de 28.11.2022, s-a reținut că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum şi a actelor de executare subsecvente. În ceea ce privește prescripția dreptului de a continua executarea silită în prezenta procedură de executare, s-a reținut că “dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani. Termenul de prescripție începe să curgă când se naște dreptul de a obține executarea silită”. Instanța a arătat că termenul de 3 ani pentru a cere executarea silită a fost întrerupt la data de 03.04.2018, dată la care intimata a formulat cerere de executare silită și, ulterior, la data de 15.05.2018, prin actele de executare emise împotriva contestatorilor.
La data de 28.11.2022, executorul judecătoresc a emis noi acte de executare constând în adrese de înființare a popririi și înștiințări, acte emise după împlinirea termenului legal de prescripție a executării silite, termen calculat prin raportare la data ultimului act întrerupător, respectiv 15.05.2018, se arată în dosarul consultat de FANATIK. Astfel, instanța a apreciat că actele de executare silită emise începând cu data de 28.11.2022 se impun a fi anulate, urmând a proceda în acest sens. Această decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 2 pe 11 aprilie 2023. Bruno Mihăilescu și soția sa au formulat apel, iar dosarul a ajuns la Tribunalul București, care l-a respins, ca nefondat, pe 10 noiembrie 2023.