>
Pentru cine nu ştia deja, brunch-ul este o combinaţie între breakfast (mic dejun) şi lunch (prânz). Mai exact, este acea combinaţie dintre mic dejun şi prânz, acea primă masă a zilei consistentă, care se ia la o oră potrivită, între prima masă a zilei.
După ce v-am prezentat deja localurile speciale din Bucureşti unde puteţi mânca cel mai bun mic dejun, a venit rândul brunch-ului şi a locaţiilor unde acesta se poate servi.
Dacă nu ai timp de gătit sau nici chef, este o zi frumoasă de weekend şi te-ai gândit că ar fi mai bine să încerci şi altceva, atunci poţi merge oricând la unul dintre aceste restaurante pentru a le încerca preparatele delicioase.
Primul pe lista noastră este Crocant, un restaurant situat pe strada Nicolae Iorga, nr 35, acolo unde veţi găsi în meniu atât preparate dulci, cât şi sărate, ouă, cartofi, pâine prăjită, clătite clasice sau americane şi multe altele.
Programul de la Crocant este de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 18:00 şi în weekend funcţionează de la 9:00 la 16:00.
Papila este un restaurant ca o sufragerie, un loc unde puteţi consuma mâncare bună, într-un decor intim, ca la voi acasă. Meniul a fost realizat de Nicolae Vasile, cunoscutul chef, şi puteţi merge aici să mâncaţi un brunch delicios oricând, în intervalul orar marţi – sâmbătă de la 11:00 la 18:00 şi duminica, între 12:00 şi 19:00. Se află pe strada Sfinţilor, nr 6.
Miss Ale Central Culture este un restaurant din Bucureşti, situat pe strada Robescu F Constantin de pe Calea Moşilor, într-o clădire interbelică. Este specializat pe brunch şi băuturi şi are doi proprietari. Alionte, unul dintre ei, a explicat conceptul afacerii pe care o deţin: „Avem o zonă de bar, unde ținem și zona de galerie și shop de muzică & design interior, o zonă de preparare a cafelei, o terasă, iar în demisol avem un spațiu mai retras și un viitor micro-cinematograf la care încă lucrăm, având în vedere condițiile actuale”.