>
Declarația lui Adrian Mutu despre transferul lui Ianis Hagi a fost preluată și de presa britanică.
Fostul star al lui Juventus, Inter Milano și Chelsea este din nou în atenția presei britanice după ce a declarat că pentru Ianis Hagi ar fi momentul potrivit să plece de la Rangers. Următoarea destinație recomandată de „Briliant” este fotbalul turc, chiar dacă oferta pentru Ianis Hagi ar veni de la marea rivală a echipei la care a evoluat tatăl său, Fenerbahce.
Ianis Hagi se află pe final de contract cu Rangers, formație care nu a fost momentan dispusă să îi prelungească contractul din cauza salariului prea mare. Fotbalistul născut la Istanbul, atunci când Gică Hagi evolua la Galatasaray, este asaltat cu oferte pe final de sezon, iar printre echipele vehiculate se numără și viitoarea adversară a lui Rangers din Europa League, Fenerbahce.
Adrian Mutu a analizat echipele care sunt interesate de serviciile lui Ianis Hagi și a precizat că nu ar fi o destinație nepotrivită Turcia, mai ales că acolo „Regele” este foarte iubit. Dacă mijlocașul ar avea și evoluții foarte bune la turci, ar fi o trecere foarte bună de la campionatul scoțian.
„(n.r. L-ai vedea pe Ianis în Italia sau Turcia?) La nivel mediatic, ar fi o nebunie dacă s-ar duce în Turcia, după ce a făcut Gică acolo. Ianis a mai fost în Italia, nu a reușit acolo să se impună, ca în alte părți. N-ar fi rău pentru el să ajungă în Turcia. Gică e super-iubit acolo, ar fi o nebunie, dacă mai dă și bine în ea ar fi ceva senzațional pentru Ianis”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.
La scurt timp de la declarația fostului fotbalist, englezii de la BBC au scris că „Adrian Mutu îi recomandă lui Ianis Hagi să plece în Turcia, așa cum a făcut-o Gică Hagi”.
„Prințul” a purtat discuții cu conducerea de pe Ibrox pentru prelungirea contractului, însă nu a fost de acord cu micșorarea salariului. În prezent, el încasează 21.000 de lire pe săptămână, sumă pe care scoțienii vor să o micșoreze, după ce în ultimii ani fotbalistul nu a mai fost un jucător de bază, fiind măcinat de accidentări.
„Contractul lui Hagi expiră la finalul sezonului, iar Rangers are opțiunea de a-l extinde pentru încă 12 luni. Totuși, șefii clubului nu iau în calcul această variantă dacă Ianis nu dorește să-și reducă salariul.
Jucătorul s-a declarat deschis la o propunere din partea lui Rangers, dar a refuzat oferta primită. În vârstă de 26 de ani, el câștigă 21.000 de lire sterline pe săptămână. (…) Dacă n-are de gând să accepte micșorarea salariului, aventura sa la Rangers s-ar putea sfârși”, a scris presa scoțiană.