Bogdan Farcaş este un cunoscut actor de teatru şi film din România, născut pe 13 ianuarie 1980, la Iaşi. În prezent, este distribuit în serialul Clanul, de la Pro TV.
Farcaş a studiat în oraşul natal, mai întâi la Liceul Mihai Eminescu, apoi la Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de Arte George Enescu. Primul job a fost ca actor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, acolo unde s-a angajat în 2003.
Din 2007, acesta s-a mutat la Teatrul Toma Caragiul din Ploieşti şi mai colaborează cu Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, Teatrul Metropolis, Teatrul de Comedie şi Teatrul Bulanda din Bucureşti, având astfel mai multe surse de venit.
Bogdan Farcaş a fost inclus în programul 10 pentru film de la TIFF, în 2019 şi a mai jucat în serialele Imaculat (2021), Miracol (2021), Neidentificat (2020), Malmkrog (2019), Vlad (2019), Kira Kiralina (2014), Domnișoara Christina (2013). În 2022, a fost premiat la Gopo pentru rolul jucat în filmul Neidentificat, unde l-a interpretat pe Florin Iespas. A mai luat premiu şi pentru filmul Împreună, iar cu Quarrels at Chioggia a fost nominalizat doar.
Nume complet: Farcaş Bogdan
Data naşterii: 13 ianuarie 1980
Locul naşterii: Iaşi, România
Parteneră: Ioana Farcaş
Înălţime: 1,91
Greutate: 80 kg
În filmografia lui Bogdan Farcaş sunt trecute următoarele titluri: Videotheque (2023), Around the World in 80 Days / Ocolul Pământului în 80 de zile (2021), Imaculat (2021) – Radu Nebunu, Miracol (2021) – Florin Iespas, Neidentificat (2020) – Florin Iespas, The Cleansing Hour (2020) – Julio, Malmkrog (2019) – husar 2 Trailer, The Hard Way / Calea mai gre(2019) – Flanagan, Vlad (2019) medic legist, Kira Kiralina (2014), Domnișoara Christina (2013) – persoană romă, La pomană (2013) – Petronel.
Este căsătorit de mai mult timp cu Ioana Farcaş, care a îmbrăţişat şi ea aceeaşi meserie, în industria filmului şi teatrului. S-a născut într-o familie săracă, mama lipoveancă şi tatăl ceangău şi cu greu s-a întreţinut pe perioada studenţiei, când trăia cu bani foarte puţini şi avea datorii la întreţinere.
În serialul Clanul, de la Pro TV, Bogdan Farcaş îl interpretează pe Ciomag, unul dintre oamenii lui Bebe Măcelaru, personaj negativ în film.