“Betoane de Nisip” – cum a ajuns Mamaia un mic București. În anii ’60, era supranumită “Perla Litoralului” și fiecărui turist îi reveneau 9 mp de plajă

Stațiunea Mamaia a fost construită în numai 3 ani (1960-1963), de cei mai buni arhitecți și ingineri ai României, coordonați de arhitectul și urbanistul Cezar Lăzărescu (1923-1986), și avea la început 10.000 de locuri de cazare. O lucrare exemplară, “Perla Litoralului românesc” făcea parte din grandiosul proiect de sistematizare a celor 70 de km de litoral.

Omul Nou avea parte de odihnă în construcții moderniste, se bucura de plaje amenajate printr-un efort considerabil, de cinematografe în aer liber, teatru pe apă, cluburi nautice, bazine acoperite și încălzite, hoteluri elegante cu finisaje prețioase (cu telefon în fiecare cameră, ceea ce pentru anii ’60 era nemaipomenit), toate făcând parte dintr-un univers cu “spații libere plantate și agrementate, în suprafețe suficiente pentru a asigura caracterul lor estival”, (arh. Cezar Lăzărescu). Măreția naturii, priveliștea, plantațiile de măslini pitici, construcțiile moderniste, crearea unei legături vizuale între lacul Sutghiol și Marea Neagră constituiau inima proiectului. Mai jos, interviu cu arh. Maria Duda despre cum s-a clădit Mamaia și ce a ajuns în prezent.

“Betoane de Nisip” este cel mai nou număr al revistei Revistei Arhitectura, 1-2/2024, dedicat Litoralului Românesc 1955-1989, și conține articole excepționale care analizează sistematizarea celor 70 de km de coastă a Mării Negre. “În forma sa condesată, “litoralul”, reprezintă marele loc de manifestare a libertății creative, unde lumea estului socialist întâlnea inabordabilul occident, prin arhitectură și artă și prin prezența turiștilor veniți aici”, arată arh. Irina Tulbure în prezentarea volumului. Ediția “Betoane de Nisip” se găsește în librarii și este cu totul admirabilă, documentată, atrăgătoare, inedită. Detalii poți vedea  AICI

“S-a urmărit cu grijă obținerea unei legături directe între volumele construite și spațiile libere înconjurătoare”

Mamaia anilor ’60 era o oază de verdeață, avea până și măslini pitici, dar mai ales, fiecărui turist îi reveneau 9 mp de plajă. O amenajare arhitecturală și peisageră fără egal, ideea proiectului fiind ca muncitorii să uite de marile concentrații de tip urban, să-și schimbe modul de viață, să evadeze din marile orașe proletare și “să ajungă într-un spațiu natural, liber, de la un program de lucru rigid, la unul liber, de odihnă și distracție (..) Pentru aceasta era necesară stabilirea unui raport cât mai direct între vizitator și cadrul natural, urmărindu-se cu grijă obținerea unei legături directe între volumele construite și spațiile libere înconjurătoare”, (arh. Cezar Lăzărescu, Revista Arhitectura).

“Caracterul acestor stațiuni trebuie să fie diferit de cel al orașelor muncitorești, atât în compoziția generală, cât și în tratarea arhitecturală a ansamblurilor”

Arh. Maria Duda participă la marea temă “Betoane de Nisip” cu articolul “Litoral, O Cronologie publicată”, o cercetare care fixează evoluția litoralului văzută de Revista Arhitectura 1906 de-a lungul timpului.

Maria Duda este arhitect, diplomat la Accademia di Architettura di Mendrisio, cu doctorat în arhitectura spațiului public bucureștean actual. Din anul 2009 cercetează, documentează, predă și se implică în îmbunătățirea spațiului public.

În anul 2016 a co-fondat Asociația Baza. Deschidem orașul, www.debaza.ro, asociație cu scop cultural și educațional care pune în legătură tineri profesioniști ai orașului, realizează cercetare urbană și promovează mici îmbunătățiri prin intervenții arhitecturale, artistice și de urbanism tactic.

Arh. Maria Duda: Primul articol despre Litoral, a cărui dezvoltare capătă importanță strategică, este publicat în numărul dublu 11-12, din 1955 al Revistei Arhitectura și exprimă principiile arh. Cezar Lăzărescu legate de caracterul estival al noilor stațiuni. Arh. Cezar Lăzărescu preia conducerea studiilor “pentru sistematizarea localităților de pe litoralul Marii Negre”.

“Dezvoltarea stațiunilor balneare trebuie să înceapă prin valorificarea și crearea condițiilor igienice și de confort ale fondului actual construit și prin completarea lui cu noi ansambluri amplasate pe terenurile libere (..). Caracterul acestor stațiuni trebuie să fie diferit de cel al orașelor muncitorești, atât în compoziția generală, cât și în tratarea arhitecturală a ansamblurilor, a străzilor și a centrelor; plantațiile și verdeața de orice formă va trebuie să constituie elementul dominant”, Arh. Cezar Lăzărescu, Revista Arhitectura, nr. 8-9/1958.

“Compoziția urbanistică este o înșiruire de alveole, larg deschise către mare, care alternează cu spații construite cu vile sau dotări publice, spații în care domină plantațiile. Incintele cuprind case de odihnă cu 3-4 etaje, fiecare având o legătură directă cu plaja, permițând în același timp izolarea lor. Spațiile mari plantate dintre incinte sunt destinate dotărilor publice (teatrul în aer liber-cinematograf, restaurante) și constituie legăturile necesare între șoseaua carosabilă de pe malul lacului și mare, mai ales pentru cei ce vin din afara localității…imaginea unui imens parc scăldat de valurile mării și lacului, parc în care se vor dezvolta grupuri de mari hoteluri”, Arh. Cezar Lăzărescu, Revista Arhitectura, nr. 8-9/1958.

1960. Mamaia. 10.000 de locuri de cazare cu hoteluri de 12-15 niveluri, cu vedere liberă din camere atât înspre mare, cât și spre lac

Arh. Maria Duda: Pentru realizarea cifrelor cerute, desfășurate pe o fâșie de 50 m lățime pe aproape 2 km de plajă, se realizează hoteluri de 12-15 niveluri, la distanțe de 250 de metri între ele, cu vedere liberă din camere atât înspre mare, cât și spre lac. În jurul celor șapte blocuri înalte se compun incinte cu hoteluri de 4 etaje, restaurante pe un nivel. Fiecărui turist îi revin 9 mp de plajă.

Acest ansamblu se deosebește de celelalte realizate până acum, în primul rând, printr-o concepție unitară de organizare a întregii stațiuni (..) în jurul clădirilor, parcuri și peluze de flori care vor transforma întreagă stațiune într-un adevărat parc, cu oglindă naturală de apă cu curgere naturală spre mare. (Cezar Lăzărescu, Revista Arhitectura, 4/1960).

Inovație fără precedent. Pentru clădirile încălzite, ce vor rămâne deschise tot anul, se folosesc geamuri termopan în tâmplărie metalică

Arh. Maria Duda: La nivel constructiv, pentru a respecta timpii, costurile și cantitatea de spații construite cerute, se folosesc cofrajele glisante ce permit turnarea unui întreg etaj pe zi, se prefabrică majoritatea elementelor neportante, planșeele fiind turnate apoi monolit, se introduc la scară largă materialele plastice pentru finisaje și mobilier. Pentru clădirile încălzite, ce vor rămâne deschise tot anul, se folosesc geamuri termopan în tâmplărie metalică.

1963. Mamaia, dotări de lux la hotelurile Parc și Perla: instalații de încălzire cu convectori, instalații telefonice pe fiecare nivel și în toate apartamentele

B365.ro: Cum arăta stațiunea Mamaia la finalizarea lucrărilor? Azi este bloc lângă bloc, dezvoltare lângă dezvoltare, umăr la umăr.

Arh. Maria Duda: În anul 1963 ansamblul celor 10.000 de locuri de odihnă la Mamaia este încheiat, numărul 1/1963 al Revistei Arhitectura fiind dedicat prezentării hotelurilor semnal Parc și Perla, ce au un caracter permanent și dotări de lux: instalații de încălzire cu convectori, instalații telefonice pe fiecare nivel și în toate apartamentele, încălzirea recepției prin canal sub nivelul pardoselii acoperit cu banchete de marmură, încălzire centrală, geamuri termopan pe fațada de sud, finisaje prețioase, firme luminoase colorate produse la Electrofar București. În numărul 6/1963 și primul din 1964 se prezintă centrul comercial și teatrul de vară din Mamaia, construite succesiv, legate printr-un portic și un rastel general de grinzi subțiri, ce acoperă întreaga suprafață creând un anumit joc de lumină și umbră, o vibrație care realizează o ambianță de intimitate și dă un caracter unitar întregului complex.

Arhitecții și inginerii ansamblurilor celor 10.000 de locuri de la Mamaia au primit Premiul de Stat

În numărul 3/1963 al Revistei Arhitectura se anunță Premiile de Stat, laureații principali fiind autorii arhitecți și ingineri ai ansamblurilor celor 10.000 de locuri de la Mamaia: arhitecții Cezar Lăzărescu, T.L.Staadecker, E. L. Popovici, V.A Constantinescu, M. Laurian, A. Toma, V. Petrea și inginerii N. Laszlo, I. Neacșu, M. Barbaiani.

“Era o evadare din betonul cotidian. De aici pornește sensibilitatea colectivă pe care o avem, mai ales că proiectele de arhitectură erau de o calitate extraordinară”

B365.ro: Cum spunea și arh. Irina Tulbure în prezentarea numărului “Betoane de Nisip”, cu toții avem amintiri despre Litoral. Amintiri ideale, vorbim de tinerețea părinților și a bunicilor noștri, dar și noi am fost acolo. Cum ne raportăm astăzi la aceste realizări?

Arh. Maria Duda: Nu știu dacă este vorba doar despre nostalgia copilăriei, însă într-adevăr există un farmec care s-a imprimat iremediabil asupra percepției noastre. Un anumit farmec al Litoralului care s-a păstrat până la jumătatea anilor ’90, 2000. Marea, litoralul, prin construcțiile acestea fenomenale, prin spațiile pe care le oferea, prin prezența elementelor naturale, era un loc complet diferit de ceea ce oferea orașul clasic socialist. Era o evadare din betonul cotidian. Cred că de aici pornește sensibilitatea colectivă pe care o avem, mai ales că proiectele de arhitectură erau de o calitate extraordinară. Colectivele care au creat stațiunile erau compuse din cei mai buni arhitecți ai momentului.

“Mamaia are impactul cel mai puternic, a fost primul cel mai mare proiect de sistematizare și de proiectare”

B365.ro: Mamaia a fost cel mai mare proiect? 10.000 de locuri de cazare, un ansamblu creat în 3 ani.

Arh. Maria Duda: Proiectul de sistematizare includea 70 de km de litoral, adică întreaga coasta. La nivel de gândire, de cum ar trebui să fie înșiruite stațiunile, de cât și cum se îmblânzește din spațiul natural, avem un proiect de sistematizare totală a Litoralului într-adevăr gigantic. Mamaia are impactul cel mai puternic, pentru că a fost primul cel mai mare proiect de sistematizare și de proiectare. Proiectul Mamaia a readus, prin stil și valori, arhitectura modernistă în România, care fusese întreruptă în 1947, prin instaurarea regimului comunist.

B365.ro: Cum a fost posibilă reîntoarcerea arhitecților la stilul modernist? Erau anii ’60. În articol arătați că la reluarea apariției Revistei Arhitectura, în anul 1951, ediția are cuprinsul bilingv, în română și rusă.

Arh. Maria Duda: Este ca un fel de catalog care promova politicile primite de la Moscova. În primele numere nici nu mai găsești articole despre arhitectură, apoi revista devine un buletin informativ despre realizări sovietice, atât politice, cât și la nivel de relativă inovare a materialelor de construcție. Am menționat și în articol că în anii ’50 nu se mai acordă arhitecților premii de stat. Se consideră că arhitecții nu sunt ancorați la noile valori sovietice, că sunt nostalgici și își mențin decorativismul care nu mai are corespondent în viața simplă și onestă a omului nou, socialist.

B365.ro: Pe de altă parte, în anul 1963, la încheierea edificării stațiunii Mamaia, arhitecții sunt premiați.

Arh. Maria Duda: Da, dar între aceste două momente este și discursul lui Hrușciov, semnal care este interpretat cu mare abilitate de Cezar Lăzărescu. Hrușciov spune acolo că trebuie fim primii, să observăm, să deschidem ochii la ceea ce fac ceilalți. Adică să ne deschidem un pic cultural către Occidentul pe care l-am ignorat forțat. Această deschidere este interpretată ca o realiniere la tehnologia, la valorile estetice occidentale și la experimente.

“Azi vedem că Mamaia este construită în proporție de 80% , este foarte densificată și are foarte puțin spațiu lăsat între clădiri”

B365.ro: Cum s-a construit Mamaia? 9 mp de plajă pe cap de turist este ceva ce azi nu se mai întâmplă.

Arh. Maria Duda: Pentru toată libertatea care a fost oferită experimentării arhitecturale, cifrele economice erau de fapt era singura limită a arhitecților. Această cerință trebuia să ducă la o eficiență care să permită atât construirea, cât și recuperarea investiției într-un timp cât mai scurt. Prin urmare, cu aceste limite, apar multe prevederi, cum este minimul suprafeței confortabile în cameră, distanțele dintre blocuri, etc. Azi vedem că Mamaia este construită în proporție de 80% , este foarte densificată și are foarte puțin spațiu lăsat între clădiri.

Mamaia a fost construită în 3 ani, iar rezultatele sunt uimitoare. Ceea ce publicul larg nu știe este faptul că au existat foarte multe variante de lucru asupra planului inițial. De la primele schițe, din 1956, și până în 1963, descoperim aceste căutări. Arhitecții erau preocupați să nu ofere doar niște capsule de locuit. Locuirea era conectată cu spații de plimbare, cu funcțiuni de servicii sau comerciale, de joacă sau de încântare, de cum percepi un peisaj alături de alți 10.000 de oameni.

De la spații incapsulate (blocuri și hoteluri grupate în jurul unei curți, după modelul stalinist al cvartalului), se face trecerea treptat către aceste lame. Ele nu sunt trasate în lungul drumului care separă lacul Sutghiol de mare (ca un paravan, ca un ecran care ar fi blocat vederea), ci sunt așezate perpendicular, în așa manieră încât să rămână culoare libere și pentru traversare, dar în special pentru vederea înspre lac și mare. În acest fel se menține legătura dintre cele două ape și plajă. Exista o mare grijă pentru pentru calitatea spațială.

“Geamul termopan este adus pentru prima oară pentru cele două hoteluri, Parc și Perla”

B365.ro: În plus, cel puțin două hoteluri aveau geamuri termopan cu tâmplărie metalică, fapt cu totul nou și inedit.

Arh. Maria Duda: Exact. Toate acestea vin dintr-o necesitate economică. De exemplu, și-au dat seama că pot construi etajele mult mai rapid dacă folosesc pereții glisanți pe care i-au inventat. Cofrajul nu era montat, demontat și aruncat de fiecare dată. Sunt realizați acești pereți glisanți metalici pe care, după ce toarnă betonul, îi mută instant la următorul nivel. Geamul termopan este adus pentru prima oară pentru cele două hoteluri, Parc și Perla, care spre deosebire de celelalte, vor avea funcțiune permanentă.

“Teritoriul plajei era neprietenos și se escaveaza lacul Tăbăcăriei, respectiv Sutghiol, pentru a aduce pământ din mâl fertil și a putea planta măslini sălbatici”

B365.ro: Totul a fost construit de la zero. Nu existau canalizare, apă, drum.

Arh. Maria Duda: Totul a fost sistematizat complet, Mamaia parțial, dar în salba de noi stațiuni (Neptun, Jupiter, Saturn, Olimp), nu exista absolut nimic.

B365.ro: Cum vedeți Mamaia astăzi? Nu mai avem 9 mp pătrați de plajă pe cap de turist.

Arh. Maria Duda: Poate că prin proiectul Uniunii Europene de lărgire a plajelor s-ar putea să avem mai mulți metri pătrați de plajă pe cap de turist. Fac referire acum la articolul scris în Revista Arhitectură. Mi se pare frumos că se permitea o oarecare critică în această revistă. Nu era doar una de prezentare a realizărilor, ci și una de critică soft despre cum erau folosite construcțiile. În 1977 a existat un semnal de alarmă cu privire la faptul că după ce construcțiile sunt încheiate, ies de sub protecția autorilor și sunt preluate de gestiuni separate, adică nu era o entitate care să dea un regulament de utilizare sau de mentenanță ulterioară. Aceste gestiuni separate aleg să schimbe culoarea construcțiilor, să varuiasca sa să adauge diferite ale construcții parazitare.

Sunt menționate în articol faptul că apar grătare, magazinașe, că se închid balcoane, se folosesc alte materiale și deja se vorbește de faptul că vegetația nu este întreținută. Copacii au fost plantați cu foarte mari dificultăți. Teritoriul plajei era neprietenos și se escaveaza lacul Tăbăcăriei, respectiv Sutghiol, pentru a aduce pământ din mâl fertil și a putea planta măslini sălbatici, sălcii, etc.

“Mamaia de azi nu mai este un loc de loisir, o stațiune de relaxare, ci pur și simplu acolo trăiești aceeași viață ca cea din oraș, deși ești chipurile la mare”

Mamaia de azi pierde și uită ce ar trebui să fie, care era scopul ei principal. S-a transformat într-un oraș, o replică vizuală și fonică a unei așezări urbane foarte aglomerate, cu tot cu trafic și parcări. S-a șters complet această distanțare, acest mod de a trăi altfel. Nu mai este un loc de loisir, nu mai este o stațiune de relaxare, ci pur și simplu acolo trăiești aceeași viață cu cea din oraș, deși ești chipurile la mare. Mă refer și la apartamentele construite în Mamaia. Pleci din oraș și te duci într-un apartament de bloc cu bucătărie, unde îți gătești.

Experimentul Litoral a adus tocmai acest lucru: oamenii aveau intimitate, nu mai împărțeau camera cu alte familii în anii ’60. Aveau micul lux de a se duce la restaurant, la cantină în fiecare seară, mergeau la dans, la cinematograf, puteau să se plimbe seara, în timp ce poate că în orașele lor era interzis să mai ieși pe stradă după ora 23.00. Această balanță între viața estivală promisă de stațiune și viața pe care o aveai acasă a creat ancore foarte puternice. De aceea ne și amintim și suntem sensibili la modul în care Litoralul și-a făcut loc în mintea și în sufletul nostru.

“Înainte ca Litoralul să fie un proiectul unui regim politic, a fost reprezentativ pentru o profesie, pentru cei care l-au gândit”

B365.ro: Pregătiți o expoziție dedicată construirii Litoralului.

Arh. Maria Duda: Expoziția vine ca urmare a acestui studiu extensiv făcut în arhivele Uniunii Arhitecților din România și în arhivele Revistei Arhitectura despre construcția și evoluția Litoralului în perioada 1955-1989. Ceea ce ne dorim este ca această expoziție să fie itinerantă pentru a putea fi văzută de cât mai multă lume. Vrem să celebrăm și să înțelegem, de fapt, efortul arhitecților care au reușit să conceapă litoralul. Sunt arhitecți, ingineri, economiști, drumari, artiști, a fost o echipă gigantică, interdisciplinară, înainte să fie la modă acest cuvânt. Prin aceată expoziție dorim să onorăm, pe de-o parte, arhitectura și ceea ce s-a creat, și în special filonul gândirii care a făcut ca acest lucru să fie posibil. Înainte ca Litoralul să fie un proiectul unui regim politic, a fost reprezentativ pentru o profesie, pentru cei care l-au gândit.