Beatrice Andrei din trupa Like Chocolate suferă de leucemie. Beatrice Andrei, în vârstă de 34 de ani, a devenit cunoscută în industria muzicală din România în urmă cu mai mulți ani. A fost manageriată de Săndel, tatăl Andreei Bălan, și a colaborat la un moment dat cu Alex Mica. După succesul răsunător, artista s-a mutat în Statele Unite ale Americii și își dedică viața soțului și copilului lor.
Beatrice Andrei, fostă campioană națională la atletism și cântăreață în trupa Like Chocolate, a fost diagnosticată cu leucemie, dar face tot ce poate ca boala să nu o dărâme.
„Am slăbit 7 kg în trei săptămâni, am pierdut forța, am pierdut energia… dar nu am pierdut lupta. Am început cu flotări la perete, apoi în genunchi. Astăzi mi-am învins frica și am făcut din nou o flotare adevărată – și mi-am amintit cine sunt. Consecvența și mentalitatea te vor ajuta să treci prin orice. Continuă să te miști alături de mine’, a transmis Beatrice în mediul online, în dreptul unui videoclip în care se antrenează în salonul de spital.
În prezent, artista locuiește la New York, unde și-a construit o viață frumoasă alături de soțul ei și de băiețelul lor. Este o mamă și soție dedicată, dar și o luptătoare care nu se lasă învinsă.
„Mă simt îndrăzneață, mă simt grozav și toată inima mea este concentrată pe vindecare. Vă mulțumesc pentru sprijin, donații și mesajele frumoase care m-au înălțat în cele mai grele zile. Sunt atât de binecuvântată și veșnic recunoscătoare pentru fiecare dintre voi’, a mai scris Beatrice în mediul online.
Apropiații confirmă că Beatrice este încrezătoare și luptă cu toate forțele pentru a învinge boala. Printre cei care au luat legătura cu ea este și tatăl Andreei Bălan, care i-a fost impresar pe vremea când cânta.
„Am încurajat-o aseară, când am vorbit cu ea. Pur și simplu m-a dărâmat această veste, știind-o pe ea cât este de puternică: sportivă națională și internațională, a câștigat la probe de viteză tot ce se putea câștiga.
I-am spus că o știu o fată puternică, am sfătuit-o să gândească tot timpul pozitiv, pentru că, dacă te gândești că te vei face bine în cel mai scurt timp, lucrul acesta se va întâmpla. I-am dat un vibe mai pozitiv. Dar nu am simțit-o în discuție ca fiind în zona de depresie sau ceva de genul acesta; dimpotrivă, este încrezătoare că va rezolva, și eu sunt convins că se va rezolva acest lucru’, a declarat Sandel Bălan, tatăl Andreei Bălan