>
Campionii olimpici la canotaj, Marian Enache și Andrei Cornea, medaliați cu aur la proba de dublu vâsle masculin (M2x), au participat la unul din cele mai exclusiviste evenimente din Paris, Gala Sports for Peace, organizată de Cinema for Peace Foundation la Hotelul Four Seasons George V din centrul Parisului. Evenimentul a avut ca scop promovarea valorilor olimpice, a pus accentul pe respectarea drepturilor omului precum și a fairplay-ului și a toleranței în lumea sportului.
Pe covorul roșu al galei au ajuns, alături de sportivii noștri, mari staruri internaționale, precum Nadia Comăneci, Sharon Stone, și multiplii campioni olimpici Carl Lewis, la atletism, și Michael Phelps, la înot.
”A fost o desebită onoare pentru noi să fim invitați la acest eveniment prestigios și să cunoaștem personal atât de multe personalități pe care le-am admirat, de mici copii, la televizor. Onoarea a fost cu atât mai mare cu cât am fost felicitați de aceștia pentru rezultatele noastre.
A fost ca un vis frumos pe care ni-l vom aminti toată viața. Cu doar câteva zile înainte să câștigăm medalia de aur chiar am urmărit câteva curse ale lui Michael Phelps și să-l cunosc personal la acest eveniment a fost foarte emoționant. A ținut să-mi atingă medalia de aur și să ne felicite pentru această performanță”, declară Marian Enache, potrivit informațiilor furnizate de Federația Română de Canotaj.
”Doar să fii în aceeași încăpere cu atât de multe staruri ale sportului este un privilegiu extraordinar pentru noi. Am avut privilegiul să o cunoaștem pe doamna Nadia Comăneci, campioana olimpică supremă, și dumneaei să ne prezinte cu mult entuziasm celor mai importante nume din sportul mondial prezente la gală. Suntem recunoscători pentru tot ce se întâmplă în viața noastră în această perioadă!”, declară Andrei Cornea.
În cadrul galei Sports for Peace, a cărei gazdă a fost actrița Sharon Stone, au fost onorați campionii olimpici Carl Lewis și Michael Phelps pentru contribuțiile aduse sportului, precum și Echipa Olimpică a Refugiaților din cadrul Comitetului Internațional Olimpic. Un moment cu totul special a fost atunci când pe scenă au fost invitați să urce sportivi din țări marcate în prezent de conflicte, precum Ucraina, Palestina, Israel și Afganistan.
În cadrul galei a fost organizată și o licitație caritabilă care a inclus un colier purtat la gât de Sharon Stone, o sesiune de antrenament cu Carl Lewis, un bilet la finala masculină de 100 de metri de la atletism, o invitație de a participa la premiera mondială a filmului “Wolfs” cu Brad Pitt și George Clooney, dar și o întâlnire cu Bill si Hillary Clinton la World Economic Forum 2025. Banii strânși în urma licitației au fost donați către Carl Lewis Foundation și către Michael Phelps Foundation.
Echipa Olimpică a Refugiaților pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Paris 2024 este formată din 37 de sportivi din 11 țări diferite, care participă la 12 sporturi. Comitetul Internațional Olimpic a creat această echipă pentru a se asigura că persoanele strămutate din țările lor de origine au acces și finanțare pentru a participa la sporturi la cel mai înalt nivel.
Marian Enache și Andrei Cornea au fost singurii campioni olimpici de la această ediție invitați să participe la Gala Sports for Peace. Ei au câștigat medalia de aur în finala probei de dublu vâsle masculin, performanță istorică pentru canotajul românesc, la această probă masculină. Sportivii au fost mentionați de Nadia Comaneci în discursul pe care l-a avut în deschiderea evenimentului, iar toți cei prezenți s-au ridicat în picioare și i-au aplaudat, felicitându-i pentru reușita lor.