Ziua de 2 aprilie a adus recunoaștere publică pentru Aurel Frandeș, pădurarul care a reușit să salveze două fetițe dispărute din zona Târnăveni. În cadrul unui eveniment organizat la sediul central al Romsilva, acesta a fost premiat pentru curajul și implicarea sa.
Fetițele, în vârstă de 4 și 5 ani, au fost găsite într-o zonă izolată, la aproximativ patru kilometri de casă, după ore întregi de căutări.
În semn de apreciere, directorul general Jean Vișan i-a înmânat o diplomă de mulțumire și a anunțat acordarea unei recompense financiare.
La eveniment a fost prezent și Silviu Geană, reprezentant al Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, care i-a oferit pădurarului o medalie de merit, o diplomă și un premiu în bani.
Reprezentanții instituției au subliniat că astfel de intervenții nu sunt izolate, silvicultorii fiind adesea implicați în situații critice din comunitățile locale.
Aurel Frandeș a participat la căutări timp de aproximativ 36 de ore. În cele din urmă, le-a găsit pe cele două copile la marginea unei păduri, într-o zonă greu accesibilă.
Fără a aștepta intervenția echipelor de salvare, pădurarul a luat inițiativa și le-a transportat pe brațe pe o distanță de aproximativ trei kilometri, până când a ajuns la autorități.
Vizibil emoționat, pădurarul a vorbit despre momentul în care le-a găsit pe fetițe și despre bucuria de a le ști în siguranță:
„Sunt mândru că am reușit să le salvez pe cele două fetițe. M-am bucurat foarte mult când le-am văzut în viață și că am reușit să le predau în siguranță autorităților. Niciun efort nu este prea mare când este vorba despre viețile unor copii.”
Gestul lui Aurel Frandeș a impresionat o țară întreagă și a demonstrat încă o dată importanța oamenilor care cunosc terenul și intervin rapid în situații limită.
Povestea sa rămâne un exemplu de curaj, responsabilitate și devotament față de comunitate.