>
Celebra Minerva a plecat în lumea celor drepți, la vârsta de 66 de ani. A fost una dintre cele mai iubite și mai apreciate specialiste în astrologie, iar astăzi și-a luat rămas bun pentru totdeauna de la cei apropiați și a plecat către o lume mai bună. În urmă cu doar câteva săptămâni, Minerva ar fi ajuns de urgență la Spitalul Sfântul Ioan, se afla într-o stare destul de gravă, iar medicii au intervenit imediat. Din nefericire însă, totul a fost tardiv, iar Minerva a pierdut lupta cu viața, iar din primele informații, se pare că ar fi suferit de cancer. Vestea tristă a fost anunțată de Sanda Ionescu, pe rețelele de socializare.
Minerva a avut un parcurs educațional cu adevărat impresionant și o carieră de succes, fiind una dintre cele mai apreciate personalități din lumea astrologiei. A absolvit trei facultăți: Drept, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, dar și Psihologia. A ajutat nenumărați oameni de-a lungul timpului și le-a deschis calea către o nouă perspectivă a vieții.
Atunci când vorbit de astrologie, mintea ne fuge imediat la Minerva, pe numele real Gabriela Dima, care a fost unul dintre specialiștii de seamă ai previziunilor astrologice. A fost dintotdeauna pasionată de stele și a făcut tot posibilul să ajute oamenii care i-au cerut sfatul și îndrumarea.
Viața a pus-o la încercare în multe moduri, însă probabil cel mai dificil moment a fost atunci când și-a pierdut fiul. Acela a fost un moment critic, în care a luat decizia de a nu-și mai interpreta propria hartă astrologică. Însă acest jurământ avea să fie încălcat atunci când s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.