Atribuțiile specifice în materia alegerilor pentru președintele României dau expresie rolului Curții Constituționale a României (CCR) de ”judecător electoral” (”instanţa constituţională se comportă ca o instanţă de judecată care verifică legalitatea desfăşurării procesului electoral”[1]).
În acest sens, art. 146 lit. f) din Constituția României stabilește că CCR ”veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului”, iar art. 82 alin. (1) din Constituție stabilește că ”rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.”
Dispozițiile constituționale sunt dezvoltate de prevederile art. 37 și art. 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale[2], precum și ale art. 3, art. 31, 42, 52, 53, 54 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea președintelui României[3].
Textele Legii nr. 47/1992 menționate au următorul cuprins:
”Articolul 37
(1) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului.
(2) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.
Articolul 38
Contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de Preşedinte al României, precum şi cele cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termenele prevăzute de legea pentru alegerea Preşedintelui României.”
Prevederile Legii nr. 370/2004 menționate dezvoltă, în mod corespunzător etapelor desfășurării alegerilor, atribuțiile expres prevăzute de art. 37 și art. 38 din Legea nr. 47/1992, cu precizarea termenelor și a altor elemente procedurale specifice contenciosului electoral.
Îndeplinirea atribuțiilor CCR este subordonată rolului său, stabilit de art. 142 alin. (1) din Constituție, de ”garant al supremației Constituției”, iar în exercitarea atribuţiilor care îi revin Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale [art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992]. Ca urmare, în definirea atribuțiilor CCR în procesul electoral pentru alegerea Președintelui României trebuie examinată și jurisprudența în materie a acestei Curți. Din acest punct de vedere, anul 2019 este de referință întrucât a adus o abordare nouă și un semnificativ reviriment jurisprudențial, prin Hotărârea nr.66 din 1 octombrie 2019[4], prin care CCR a stabilit că „prevederile art. 146 lit. f) din Constituție stabilesc competența Curții Constituționale de a verifica, în ultimă instanță, toate operațiunile electorale care privesc procedura de alegere a Președintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanșarea procedurii de alegere și finalizarea sa [5]”, precum și faptul că în ”atribuţia Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui nu poate fi disociată de rolul Curţii Constituţionale în arhitectura constituţională, acela de garant al supremaţiei Constituţiei. De aceea, competenţa instanţei constituţionale nu poate fi redusă numai la un control de legalitate propriu-zis, ci aceasta se alătură controlului de constituţionalitate pe care numai Curtea Constituţională are competenţa de a-l exercita.[6]”
Ținând seamă de acest cadru constituțional și legal, vom proceda în continuare la caracterizarea pe scurt a atribuțiilor CCR în cadrul alegerilor pentru președintele României.
2. Caracterizarea atribuțiilor CCR în materia alegerilor pentru președintele României
2.1. Aspecte generale
Prin Hotărârea nr.66/2019 CCR a reținut, în esență, că atribuția stabilită de art. 146 lit. f) din Constituție
”nu se limitează numai la ipotezele reglementate la art. 38 din Legea nr. 47/1992, respectiv soluționarea contestațiilor cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcția de Președinte al României, precum și a celor cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formațiuni politice ori a unui candidat de a‑și desfășura campania electorală” întrucât ”formularea generală cuprinsă în Constituție nu poate fi limitată numai la două situații punctuale descrise în Legea nr. 47/1992. Din contră, se constată că art. 38 din Legea nr. 47/1992 reglementează două ipoteze expressis verbis în care este angajată, în mod obligatoriu, competența Curții Constituționale, fără a exclude competența sa derivată din însuși textul Constituției. Prin urmare, atribuția Curții Constituționale prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție implică o componentă expres prevăzută de art. 38 din Legea nr. 47/1992 și una implicită care intervine atunci când subiectele de drept interesate nu dispun de niciun alt remediu pentru corectarea unei pretinse situații de nerespectare a Legii nr. 370/2004.”
Ținând seama de caracterul definitiv și obligatoriu al hotărârilor CCR, distingem la acest moment între o componentă ”explicită” și una ”implicită” în privința atribuțiilor CCR stabilite în termeni generali de art.146 lit.f) din Constituție.
Cât privește componenta ”explicită”, considerăm că se referă la atribuțiile expres prevăzute de legislația menționată, pe care le vom caracteriza pe scurt în cele ce urmează, și anume:
– soluționarea contestațiilor privind înregistrarea sau respingerii înregistrării candidaturilor sau semnelor electorale [art. 38 din Legea nr. 47/1992 și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004];
– soluționarea contestațiilor cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii [art. 38 din Legea nr. 47/1992 și art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004];
– soluționarea cererilor privind anularea alegerilor [art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și art. 52 din Legea nr. 370/2004];
– confirmarea și validarea rezultatului fiecărui tur de scrutin [art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 53 alin. (1) și art. 54 alin. (2) din Legea nr. 370/2004];
– validarea rezultatului alegerilor pentru președintele ales [art. 37 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 și art. 53 alin. (1) din Legea nr. 370/2004]
În ceea ce privește componenta ”implicită” aceasta este subsumată caracterizării competenței CCR ”de a verifica, în ultimă instanță, toate operațiunile electorale care privesc procedura de alegere a Președintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanșarea procedurii de alegere și finalizarea sa”, cu privire la care vom realiza, de asemenea, scurte considerații.
2.2. Aspecte specifice
2.2.1. Soluționarea contestațiilor privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale
Potrivit art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004, în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2) respectiv la art. 30 alin. (6)] din același act normativ, candidații, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. Art. 29 alin. (2) din aceeași lege stabilește că „Înregistrarea și respingerea înregistrării candidaturilor de către Biroul Electoral Central se fac prin decizie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora” iar art. 30 alin. (6) stabilește că „Înregistrarea sau respingerea înregistrării semnelor electorale se face de către Biroul Electoral Central, prin decizie, odată cu înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor”.
Textele citate reglementează atât termenele de formulare a contestațiilor, cât și obiectul acestora. În legătură cu obiectul contestațiilor, și ținând seama de experiența alegerilor prezidențiale până la acest moment, subliniem că actul emis de Biroul Electoral Central în această etapă ( a înregistrării/respingerii înregistrării candidaturilor și semnelor electorale) este decizia (iar nu o adresă sau alt tip de acte). Amintim astfel că, în anul 2019, CCR a admis contestațiile formulate[7], sancționând practica BEC de a dispune respingerea înregistrării candidaturilor printr‑o adresă. În motivarea hotărârilor pronunțate, CCR a observat că „potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, «înregistrarea și respingerea înregistrării candidaturilor de către Biroul Electoral Central se fac prin decizie (…)». Așadar, „actul prin care Biroul Electoral Central respinge înregistrarea unei candidaturi, indiferent de condiția constituțională sau legală considerată a fi neîntrunită, este decizia. (…) Or, în cazul de față, respingerea s‑a realizat printr‑o adresă de comunicare a soluției de neînregistrare a candidaturii, iar acest înscris nu poate fi calificat/ asimilat drept decizie, nici formal, nici material” (parag. 19 din Hotărârea nr. 21/2019). În condițiile „nerespectării de către Biroul Electoral Central a prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004”, Curtea a admis contestația formulată (în același sens sunt și considerentele Hotărârilor nr. 41/2019, nr. 45/2019 și nr. 53/2019).
Se observă sfera largă a subiecților care pot formula contestații în această etapă, și anume ”candidații, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și alegătorii”. Contestațiile se fac în scris și se depun la CCR [art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004]. Contestațiile sunt soluționate în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Hotărârile CCR sunt definitive, se comunică de îndată Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
2.2.2. Soluționarea contestațiilor cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii
Potrivit art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004, contestațiile cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formațiuni politice ori a unui candidat de a‑și desfășura campania electorală în condițiile legii se soluționează de Curtea Constituțională, cu votul majorității judecătorilor, în termen de cel mult 48 de ore de la înregistrarea lor.
Această atribuție a CCR este incidentă în etapa campaniei electorale. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 370/2004: Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor și se încheie în dimineața zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00. În cazul organizării celui de-al doilea tur de scrutin trebuie avute în vedere în mod corespunzător și dispozițiile art. 54 alin. (3) și (4) din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora ”(3) Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin începe de la data când s-a adus la cunoștința publică ziua votării. (4) În termen de două zile de la deschiderea campaniei electorale se vor stabili orarul pentru desfășurarea acesteia la serviciile publice de radio și televiziune și repartizarea timpilor de antenă, potrivit art. 36 care se aplică în mod corespunzător.”
Dată fiind etapa în care pot fi formulate astfel de contestații, și sfera subiecților care se pot adresa CCR este restrânsă în mod corespunzător. Astfel, CCR a reținut ”referitor la titularul dreptului de a formula contestație cu privire la împiedicarea desfășurării campaniei electorale în condițiile legii”, ”că din interpretarea sistematică a Legii nr. 370/2004 rezultă că pot participa la campania electorală numai acei candidați ale căror propuneri de candidatură au fost înregistrate întrucât îndeplineau condițiile cerute de lege și care au rămas definitive la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor”.[8]
2.2.3. Soluționarea cererilor privind anularea rezultatelor alegerilor
Potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, „Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”.
Cererea de anulare a alegerilor se poate face de: partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării. Cererea trebuie să fie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Soluționarea cererii de către CCR se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor.
2.2.4. Confirmarea și validarea rezultatului fiecărui tur de scrutin
Potrivit art. 81 din Constituție, Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
Potrivit art. 54 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 al doilea tur de scrutin are loc în condițiile prevăzute la art. 81 alin. (3) din Constituția României, republicată, la două săptămâni de la primul tur de scrutin, în aceleași secții de votare și circumscripții electorale, sub conducerea operațiunilor electorale de către aceleași birouri electorale și pe baza acelorași liste de alegători de la primul tur. În al doilea tur de scrutin participă primii 2 candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi, valabil exprimate pe întreaga țară la primul tur.
Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, CCR confirmă numărul de voturi obținut de primii 2 candidați cu cel mai mare număr de voturi, valabil exprimate pe întreaga țară la primul tur. Confirmarea acestui număr se face de CCR în termen de 24 de ore de la primirea proceselor-verbale de constatare și centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare înaintate de BEC în condițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, prin aducerea la cunoștința publică a prenumelui și numelui celor 2 candidați care vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin și a zilei votării stabilite potrivit legii (la două săptămâni de la primul tur de scrutin). Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, CCR validează rezultatul fiecărui tur de scrutin și asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media și în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru fiecare tur de scrutin.
Dat fiind modul de alegere a Președintelui României, în ipoteza în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea voturilor alegătorilor înscriși în listele electorale în primul tur de scrutin, CCR va pronunța în mod corespunzător două hotărâri de confirmare și validare, având dispozitiv adecvat fiecăreia dintre etapele menționate. Astfel, după primul tur de scrutin, CCR confirmă și validează rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din primul tur de scrutin, aduce la cunoștință publică rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din primul tur de scrutin și dispune organizarea celui de-al al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României cu precizarea datei în care va avea loc acesta[9]. După cel de-al doilea tur de scrutin, CCR confirmă și validează rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României din al doilea tur de scrutin, constată care este candidatul ales în funcția de Președinte al României, obținând cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate, stabilește data validării rezultatului alegerilor.[10]
2.2.5. Validarea rezultatului alegerilor pentru președintele ales
Potrivit art. 53 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 370/2004, CCR validează rezultatul alegerilor pentru președintele ales.
Actul de validare se întocmește în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituțională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului prevăzut la art. 82 alin. (2) din Constituția României, republicată, iar al treilea se înmânează candidatului ales.
2.2.6. ”Verificarea, în ultimă instanță, a tuturor operațiunile electorale care privesc procedura de alegere a Președintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanșarea procedurii de alegere și finalizarea sa”.
Așa cum am precizat în partea introductivă, această descriere a competenței CCR în contenciosul electoral pentru alegerea președintelui CCR s-a realizat pe cale jurisprudențială. Din Hotărârea nr. 66/2019 rezultă condiția esențială pentru examinarea sesizărilor adresate CCR în acest cadru: ”subiectele de drept interesate” să nu dispună ”de niciun alt remediu pentru corectarea unei pretinse situaţii de nerespectare a Legii nr. 370/2004”
Astfel, CCR s-a considerat legal învestită cu soluționarea contestației împotriva ”Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României” ”din moment ce decizia contestată este obligatorie pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuţii în materie electorală, precum şi pentru toţi participanţii la alegeri.”
2.3. Reguli comune de procedură
Pentru identificarea regulilor de procedură aplicabile, dispozițiile generale în materie se completează cu cele ale legii speciale.
Astfel, Legea nr. 370/2004 stabilește obiectul și o serie de termene pentru soluționarea contestațiilor pe care le prevede explicit. Durata foarte scurtă a termenelor (pe ore sau pe zile, după caz), dă expresie celerității impuse de respectarea calendarului alegerilor prezidențiale. Modul de calcul al termenelor este stabilit de art. 69 din Legea nr. 370/2003, după cum urmează: ”(1) Termenele pe zile, prevăzute de prezenta lege, cuprind ziua când încep să curgă și se termină la ora 24,00 a zilei când se împlinesc, chiar dacă acestea nu sunt zile lucrătoare.(1^1) Termenele pe ore prevăzute de prezenta lege încep să curgă de la ora 0,00 a zilei următoare”.
Cât privește etapa soluționării în fața CCR, reținem regulile generale potrivit cărora CCR îşi desfăşoară activitatea în plen, iar actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor (art. 6 din Legea nr. 47/1992), întrucât legea nu stabilește vreo majoritate specială/calificată în materia analizată. Cvorumul este de două treimi din numărul judecătorilor [art. 51 alin. (1) din Legea nr. 47/1992]. Dezbaterile au loc cu participarea numai a judecătorilor Curţii Constituţionale, fără înștiințarea părților. Față de prevederile art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora ”judecarea de către instanțe a cererilor prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanța președințială, cu participarea obligatorie a procurorului”, contestațiile adresate CCR se judecă cu participarea procurorului. În exercitarea atribuțiilor în materie electorală, CCR pronunță hotărâri, în conformitate cu art. 10 alin. 1 lit. Ba) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora actul de validare ”se înmânează candidatului ales”, în acest scop la CCR se organizează o ședință cu invitarea candidatului ales, căruia i se înmânează în acest cadru solemn hotărârea de validare pronunțată de Curte.
3. Competența CCR în exercitarea rolului de judecător electoral pentru alegerea președintelui României. Controlul de legalitate și controlul de constituționalitate.
Formularea contestațiilor adresate CCR în contenciosul electoral pentru alegerea președintelui României trebuie să țină seama de cadrul constituțional și legal care circumstanțiază fiecare dintre atribuțiile menționate (obiectul contestației, titular, etc). Nerespectarea condițiilor vizând legalitatea sesizării în acest cadru conduce la respingerea contestațiilor ca inadmisibile. Astfel, de exemplu, au fost respinse ca inadmisibile cereri de anulare a alegerilor formulate de alte persoane decât „partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri”[11]. A fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea privind modalitatea de numărare a voturilor valabil exprimate în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin organizat pentru alegerea Președintelui României din anul 2019, formulată de o persoană fizică, CCR arătând că dispozițiile legale nu presupun vreo atribuţie a Curţii Constituţionale referitoare la renumărarea voturilor, de vreme ce această atribuție revine, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 370/2004, Biroului Electoral Central, care „dispune renumărarea voturilor într-o secţie de votare sau refacerea centralizării voturilor şi a rezultatului alegerilor, în situaţia în care constată că au fost comise erori sau există neconcordanţe între datele consemnate în procesele-verbale.”[12]
O discuție interesantă în context, mai ales prin prisma evoluțiilor din anul 2019, se referă la inadmisibilitățile subsumate conceptului de competență a Curții Constituționale, care se află în marja de apreciere a Curții, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 47/1992, mai sus citat. Aceste inadmisibilități, care circumstanțiază competența Curții în exercitarea atribuțiilor sale, nu sunt susceptibile de o reglementare precisă și exhaustivă, pentru că limitele posibilităților de intervenție ale instanțelor de contencios constituțional nu se pot trasa cu exactitate[13], fiind legate în mod necesar de evoluțiile inerente în interpretarea normelor și conceptelor constituționale, în acord cu evoluția societății[14]. Marja de apreciere pe care Curtea o are în acest sens este subiect de dezbateri, punând în discuție concepte precum activismul sau deferența judiciară.[15]
Sub acest aspect, Hotărârea nr. 66/2019, prin care CCR a reținut posibilitatea investirii sale cu contestații care nu sunt expres prevăzute în lege, dar care se subsumează competenței sale ”derivate din însuși textul Constituției”, înregistrează cum spuneam un reviriment jurisprudențial semnificativ, întrucât în acest cadru CCR a stabilit că în cadrul atribuțiilor stabilite de art. 146 lit. f) din Constituție poate exercita și un control de constituționalitate al normelor aplicabile în materie electorală.
CCR a reținut în acest sens că:
– „sintagma «veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui», cuprinsă în art. 146 lit. f) din Constituție, nu trebuie interpretată restrictiv, doar în sensul exercitării unui control de legalitate subsumat respectării Legii nr. 370/2004, ci, având în vedere art. 1 alin. (5) din Constituție teza referitoare la supremația Constituției, se impune coroborarea art. 146 lit. f) din Constituție cu art. 142 alin. (1) din Constituție și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel încât atribuția Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui nu poate fi disociată de rolul Curții Constituționale în arhitectura constituțională, acela de garant al supremației Constituției. De aceea, competența instanței constituționale nu poate fi redusă numai la un control de legalitate propriu‑zis, ci aceasta se alătură controlului de constituționalitate pe care numai Curtea Constituțională are competența de a‑l exercita. Controlul de constituționalitate, în ansamblul său, este o garanție juridică fundamentală a supremației Constituției [Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012], astfel încât limitarea exercitării sale, în ipoteza unei atribuțiuni constituționale în considerarea căreia Curtea Constituțională a fost înzestrată cu judecarea legalității unor acte/ fapte, nu poate fi acceptată” (parag. 31);
– „prin reglementarea acestei atribuțiuni în sarcina Curții Constituționale, și nu a instanțelor judecătorești, legiuitorul constituant nu a dorit înlăturarea controlului de constituționalitate a actelor normative care privesc domeniul alegerilor pentru Președintele României, ci conferirea în sarcina Curții Constituționale a atribuției de verificare a legalității operațiunilor electorale realizate, îmbinând, astfel, în cadrul competenței aceleiași autorități publice atât controlul de constituționalitate, cât și cel de legalitate propriu‑zis, iar efectele actului jurisdicțional al Curții Constituționale astfel pronunțat subsumându‑se art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție” (parag. 32);
– „având în vedere că nu există un alt mecanism constituțional prin intermediul căruia să se conteste în mod efectiv, concret și prompt prezumția de constituționalitate a Legii nr. 370/20004, care, astfel, tinde să devină una absolută în contextul sferei de aplicare a acestei legi, revine Curții Constituționale competența ca, în cadrul art. 146 lit. f) din Constituție, să evalueze, la cerere, însăși constituționalitatea Legii nr. 370/2004 în ceea ce privește procedura de alegere a Președintelui României. O soluție contrară ar nega însăși rolul constituțional al Curții Constituționale și ar acorda prevalență aspectelor de legalitate propriu‑zisă a desfășurării procesului electoral, așadar, exigențelor de natură legală în detrimentul celor de natură constituțională, ceea ce este inacceptabil” (parag. 33).
Cu această motivare, CCR a revenit asupra jurisprudenței sale anterioare, „neechivocă în privința faptului că nu are competența de a efectua un control de constituționalitate în cadrul atribuției sale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituție[16]” și a reținut „competența sa de a efectua un control de constituționalitate cu privire la dispozițiile legale ce reglementează procedura de alegere a Președintelui României în cadrul atribuției antereferite” (parag. 34).
