Curtea Constituțională a României are un rol esențial în procesul de alegere a Președintelui, având atribuții stabilite prin Constituție și legi speciale.
Potrivit art. 146 lit. f) din Constituție, CCR „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului”, iar art. 82 alin. (1) prevede că „rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României este validat de Curtea Constituțională.” Această responsabilitate este detaliată în art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, dar și în mai multe articole din Legea nr. 370/2004, inclusiv articolele 3, 31, 42, 52, 53 și 54.
Hotărârea nr. 66/2019 a Curții Constituționale a stabilit că
„prevederile art. 146 lit. f) din Constituție stabilesc competența Curții Constituționale de a verifica, în ultimă instanță, toate operațiunile electorale care privesc procedura de alegere a Președintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanșarea procedurii de alegere și finalizarea sa”
și că această atribuție „nu poate fi disociată de rolul Curții Constituționale în arhitectura constituțională, acela de garant al supremației Constituției.”
CCR are o dublă competență în acest context – una explicită, reglementată clar prin lege, și una implicită, derivată din textul constituțional, care se activează atunci când nu există alte remedii juridice.
În ceea ce privește partea explicită, Curtea soluționează contestații privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor, împiedicarea desfășurării campaniei, cereri de anulare a alegerilor, confirmarea și validarea fiecărui tur de scrutin și validarea rezultatului final al alegerilor.
Un exemplu relevant este Hotărârea nr. 21/2019, când CCR a admis contestațiile împotriva unor decizii ale BEC emise sub forma unei adrese, nu a unei decizii, contrar art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004. Curtea a subliniat:
„actul prin care Biroul Electoral Central respinge înregistrarea unei candidaturi, indiferent de condiția constituțională sau legală considerată a fi neîntrunită, este decizia. (…) Or, în cazul de față, respingerea s‑a realizat printr‑o adresă de comunicare a soluției de neînregistrare a candidaturii, iar acest înscris nu poate fi calificat/ asimilat drept decizie, nici formal, nici material”.
Contestațiile privind campania electorală sunt reglementate de art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004 și se judecă de CCR în 48 de ore. Legea limitează dreptul de a le formula doar la candidații înscriși definitiv. CCR a precizat:
„pot participa la campania electorală numai acei candidați ale căror propuneri de candidatură au fost înregistrate (…) și care au rămas definitive la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor.”
Cererile de anulare a alegerilor, potrivit art. 52 din Legea nr. 370/2004, se admit doar dacă s-a dovedit o fraudă care poate schimba rezultatul final. Pot formula astfel de cereri doar partidele, alianțele sau candidații care au participat la alegeri, în termen de 3 zile de la închiderea votului.
Validarea fiecărui tur de scrutin și a președintelui ales este reglementată de articolele 53 și 54 din Legea nr. 370/2004. După primul tur, CCR confirmă și validează rezultatele și stabilește organizarea celui de-al doilea tur. După al doilea tur, Curtea:
„constată care este candidatul ales în funcția de Președinte al României, obținând cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate”.
Validarea finală se face printr-un act întocmit în trei exemplare: unul rămâne la CCR, unul merge la Parlament pentru depunerea jurământului, iar unul este înmânat președintelui ales.
În plus față de atribuțiile expres prevăzute de lege, Curtea Constituțională are și o competență implicită, recunoscută prin jurisprudență. Aceasta constă în:
„verificarea, în ultimă instanță, a tuturor operațiunilor electorale care privesc procedura de alegere a Președintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanșarea procedurii de alegere și finalizarea sa.”
Potrivit Hotărârii nr. 66/2019, această competență se activează doar „atunci când subiectele de drept interesate nu dispun de niciun alt remediu”.
Un exemplu concret este contestația împotriva Deciziei BEC nr. 32/D din 27 septembrie 2019. CCR a decis că poate soluționa această contestație deoarece:
„decizia contestată este obligatorie pentru toate autoritățile, instituțiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuții în materie electorală, precum și pentru toți participanții la alegeri.”
Procedura de soluționare a contestațiilor este una accelerată. Legea nr. 370/2004 stabilește termene stricte, calculate în zile sau ore, pentru a respecta calendarul alegerilor.
La CCR, contestațiile se judecă în plen, cu participarea tuturor judecătorilor. Hotărârile se iau cu votul majorității, iar cvorumul este de două treimi. Dezbaterile au loc fără participarea părților, dar cu prezența obligatorie a procurorului.
La final, CCR organizează o ședință solemnă pentru înmânarea hotărârii de validare președintelui ales.
Hotărârea nr. 66/2019 marchează o schimbare importantă privind competența CCR. Aceasta a stabilit că:
CCR a declarat că revine asupra jurisprudenței sale anterioare și își asumă competența de a evalua constituționalitatea prevederilor legale din Legea nr. 370/2004.
Totuși, competența CCR este limitată de condițiile prevăzute în lege. Astfel, au fost respinse ca inadmisibile contestațiile formulate de persoane fizice sau entități fără calitate, chiar dacă vizau nereguli.
Un exemplu: sesizarea privind renumărarea voturilor a fost respinsă deoarece:
„această atribuție revine (…) Biroului Electoral Central, care dispune renumărarea voturilor (…) în situația în care constată că au fost comise erori sau există neconcordanțe.”
Prin aceste decizii, CCR își exercită rolul de garant al supremației Constituției și de arbitru suprem în desfășurarea alegerilor prezidențiale.
