>
Angela Similea a fost, este și va rămâne un exemplu de eleganță și bun gust, generând admirație cu fiecare apariție a sa. Recent, artista a participat la spectacolul organizat de Aurelian Temișan la Teatrul Național, unde a purtat un costum elegant, accesorizat cu perle, pălărie neagră și clutch auriu.
Nico a fost protagonista celui mai emoționant moment al serii. Cântăreața a interpretat șlagărul „Trăiesc”, una dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul Angelei Similea. Vizibil mișcată, îndrăgita artistă nu și-a putut stăpâni lacrimile, în timp ce Nico îi adresa mulțumiri pentru cântecul memorabil, descriindu-l drept „un imn al muzicii”.
„Am niște emoții de.. M-aș piti undeva în momentul acesta… Sunt în fața atâtor persoane importante cu care nu am lucrat. Persoane cu care mi-am petrecut copilăria, uitându-mă la televizor și nu v-am putut atinge. Îmi plăceau piesele, le cântam, copil fiind, normal. Și stau și ascult atâtea povești frumoase și îmi dau seama că poate eu nu am avut norocul pe care l-ați avut voi (s-a uitat spre Temișan – n.red.), dar sunt aici. Mulțumesc pentru amabilitate, domnul Temișan, pentru aceste piese minunate…”, a spus Nico, pe scenă, potrivit Viva.ro.
Angela Similea este o sursă importantă de inspirație pentru generațiile tinere de artiști. Prezența sa a transformat spectacolul într-unul și mai special, prin grația caracteristică. Artista a demonstrat, încă o dată, că frumusețea și eleganța nu au vârstă.
Spectacolul lui Aurelian Temișan a fost un omagiu adus muzicii de calitate, iar momentul dintre Angela Similea și Nico a fost unul de neuitat, încărcat de emoție și respect pentru o carieră impresionantă care continuă să inspire și astăzi.
Angela Similea a fost remarcată pentru vocea sa în timpul liceului, iar primul succes l-a înregistrat în anul 1970, la Cerbul de Aur, unde s-a clasat pe locul 2. Consacrarea a cunoscut-o în anii 1980-1990. Melodia „Să mori de dragoste rănită”, lansată în anul 1998, a fost aleasă de public „melodia secolului al XX-lea”, în anul 2000, în cadrul unei gale organizate de TVR 2. Cântăreața a fost căsătorită de patru ori și are un singur fiu, Sorin, care locuiește în SUA. Anul acesta, artista și-a cumpărat o casă lângă București.