Gabriela Dinu Altceva 06.09.2024 12:34

Andrei Ursu și Vlad Condurache formează un cuplu de aproximativ un an, iar ipostazele în care erau surprinși stârneau un val de comentarii

Andrei Ursu și Vlad Condurache formează un cuplu de aproximativ un an, iar ipostazele în care erau surprinși stârneau un val de comentarii

În noul sezon Asia Express, show difuzat la Antena 1, Andrei Ursu (WRS) face echipă cu iubitul lui. Vlad Condurache e numele lui și, spre deosebire de artist, nu e la fel de cunoscut. Totuși, cei doi tineri au multe lucruri în comun, inclusiv pasiunea pentru lumea artistică.

Andrei Ursu și Vlad Condurache formează un cuplu de aproximativ un an, dar se cunosc puține detalii despre povestea lor de dragoste. Cert este că, în 2023, s-au afișat pentru prima dată împreună. La vremea respectivă, WRS, reprezentatul României la Eurovision 2022, a postat mai multe fotografii din vacanță, iar în câteva l-a surprins și pe iubitul său.

Într-un interviu pentru El Pais, Andrei Ursu a vorbit deschis despre orientarea lui sexuală, precizând că nu pune etichete atunci când vine vorba de iubire. Declarații similare mai făcuse și anterior, în presa din România.

„Mi-am dat seama că acceptarea mea așa cum sunt este secretul fericirii mele. Și că am vrut să împărtășesc asta cu lumea; ideea de a iubi viața așa cum vine. Mi-am dat seama că, de când am luat această decizie, viața mea personală s-a îmbunătățit, iar muzica mea s-a îmbunătățit. Iar oamenii se conectează foarte mult cu asta. (…)

Viața nu presupune să te închizi într-un sertar. În momentul de față am o relație cu un băiat, dar cine poate spune că nu voi dori să fac sex în trei cu o fată. Secretul unei persoane fericite este să fii deschis la orice ar putea veni. Când cineva spune că este gay, heterosexual, bisexual… respinge oportunități frumoase ale destinului’, a declarat WRS pentru publicația respectivă.

Andrei Ursu și Vlad Condurache, împreună la filmări și la concerte

După ce și-au oficializat relația, Andrei Ursu și Vlad Condurache s-au afișat constant împreună, atât la filmări, cât și la concerte. Cuplul a demonstrat o unitate puternică și o chimie deosebită încă de la început.

În iunie, luna când oamenii din comunitatea LGBTQ+ se reunesc şi sărbătoresc libertatea de a fi ei înşişi, WRS a postat un videoclip emoționant pe rețelele sociale. Clipul cuprindea o serie de fotografii cu iubitul său, prezentând momente fericite din viața lor de cuplu. Acest gest a fost o modalitate de a celebra dragostea și de a sublinia importanța acceptării și diversității.