Gabriela Dinu Vedete 15.02.2024 16:03

Andrei Burcă CV, Varsta, Biografie, Surse de Venit, Inaltime, Familie, Avere

Andrei Burcă CV, Varsta, Biografie, Surse de Venit, Inaltime, Familie, Avere

Andrei Burcă s-a născut pe 15 aprilie 1993 la Bacău şi este de profesie fotbalist. Evoluează pe postul de fundaş central, iar cota sa de piaţă, conform site-urilor de specialitate, este de 3,2 milioane de euro.

Cu o înălţime de 1.88 m, întocmai pentru un stopper, Burcă evoluează în Arabia Saudită, la Al Okhdood Club, unde s-a transferat în vara anului trecut pentru suma de un milion de euro.

Ce scrie în CV-ul lui Andrei Burcă?

Prima echipă de club a lui Burcă a fost FCM Bacău, club ce l-a cedat în iulie 2010 celor de la Aerostar din acelaşi oraş. A activat acolo timp de trei ani, apoi s-a dus liber de contract la SC Bacău. După încă trei ani petrecuţi în oraşul natal, fundaşului îi expira contractul şi semna din postura de jucător liber cu cei de la FC Botoşani. A evoluat trei sezoane în echipa moldovenilor, care l-au vândut ulterior la CFR Cluj pentru suma de 100.000 de euro.

A evoluat timp de patru sezoane în Gruia, unde a cucerit de trei ori titlul de campion al României, în sezoanele 2019 – 2020, 2020 – 2021 şi 2021 – 2022, dar şi o Supercupă a României, în 2022. De la clubul ardelenilor a plecat în 2023 în Arabia Saudită.

Burcă, salariu uriaş în Arabia Saudită

La arabi, Burcă are un salariu colosal şi va face avere dacă va petrece mai mult timp la echipa sa de club. Marius Şumudică l-a avut elev la CFR Cluj şi cunoaşte bine campionatul arab, după ce a antrenat şi el acolo echipa de club Al Raed, iar el a fost cel care a dezvăluit presei din România câţi bani încasează anual Andrei Burcă:

„Burcă am înțeles că are un salariu de un milion și jumătate (n.r. de dolari, adică aproximativ 1.350.000 de euro)”, a declarat tehnicianul român.

Burcă se iubeşte de mai mult timp cu Maria Iulia Cîmpean şi, recent, a cerut-o de soţie într-un cadru de vis, la Paris. Cei doi urmează să se căsătorească în ţară.

Iulia este de profesie avocat, absolvind Facultatea de Drept în 2022, iar vara trecută şi-a urmat iubitul şi s-a mutat alături de el în Arabia Saudită.

Date Biografice Andrei Burcă: înălțime, greutate

Nume complet: Andrei Andonie Burcă
Data naşterii: 15 aprilie 1993
Locul naşterii: Bacău
Parteneră: Maria Iulia Cîmpean
Înălţime: 1,88 m
Greutate: 85 kg