Andreea Marinescu: “A fost nevoie de un telefon stricat, pe care el mi l-a reparat, pentru a ne da seama că ar trebui să rămânem împreună, să ne căsătorim, să avem un copil”

De peste 13 ani, Andreea Marinescu deschide diminețile românilor cu aceeași energie calmă și prezență caldă, dar în spatele zâmbetului de la pupitru se află o carieră construită cu pasiune și o viață trăită cu intensitate. În acest interviu, jurnalista de la PRO TV vorbește despre provocările directului, despre echilibrul fragil dintre emoție și profesionalism, dar și despre universul ei personal — o familie în care sinceritatea, umorul și compasiunea sunt esențiale. Un dialog despre vocație, iubire și lecțiile care dau sens fiecărei zile.h

Andreea, de mai bine de zece ani ne bem cafeaua alături de tine la Știrile Pro TV, de la ora 7:00. Cum îți găsești energia necesară să fii mereu fresh și tonică într-un moment al zilei în care restul lumii abia se trezește? Cum ai reușit să te împrietenești cu acest program atât de solicitant și ce te face să zâmbești la prima oră?

Sunt de 25 de ani în meseria asta și, de 13 ani, sunt și prezentator. De tot atâta timp îmi dau seama, în fiecare zi, că asta iubesc să fac. Mi-am dorit foarte mult să fiu jurnalist, să fiu și prezentator, iar astăzi îmi trăiesc, pur și simplu, visul. Nu ai cum să nu ai energie când faci ceea ce îți place, mai ales când ai o echipă de oameni foarte frumoși în jurul tău.

Suntem foarte diferiți și, totuși, ne completăm atât de bine. Ne sprijinim, ne facem surprize, ne ajutăm când e cazul. Este deja un parteneriat de viață, nu un simplu job la care vin să bifez o condică

Care a fost cel mai provocator moment trăit în direct și cum te-a modelat el ca jurnalist?

Sunt foarte multe momente care m-au marcat sau m-au făcut să regândesc anumite lucruri în felul în care îmi fac treaba. Din păcate, de la pandemie încoace trăim, fără pauză, tot felul de momente istorice care își lasă amprenta asupra fiecăruia dintre noi.

Oamenii te văd la pupitru, zâmbitoare și relaxată, dar puțini știu munca din spate și emoțiile fiecărui live. Ce te mai entuziasmează astăzi la meseria ta, după atâția ani de carieră?

Oamenii din spatele fiecărei știri sunt cei care mă țin în priză și, totodată, cei care oferă de fiecare dată o altă perspectivă asupra evenimentelor la care sunt prezentă sau despre care vorbesc din studio. În această etapă a vieții, atenția mea se duce foarte mult către impactul asupra oamenilor afectați, asupra vieții lor și asupra modului în care percep ceea ce li se întâmplă. Și, mai ales, în ce măsură îi putem ajuta pe cei care au nevoie.

Cum reușești să îți păstrezi echilibrul emoțional atunci când trebuie să prezinți știri cu un impact social puternic sau negativ?

În ultimii ani am devenit destul de „fragilă’ atunci când prezint știri despre copii cu nevoi speciale sau despre copii, în general, puși în situații în care nu se pot apăra — de alți copii, de părinți violenți, de cadre didactice care nu au ce căuta în învățământ sau de angajați ai statului care, în loc să aibă grijă de ei, își bat joc de ei. Și resimt, oricât de mult mi-aș dori să rămân imparțială — și rămân — nu pot să nu mă revolt ca om, ca mamă.

Andreea, ai început la 19 ani ca și corespondent în Argeș, într-o perioadă în care televiziunea se făcea cu resurse mult mai puține, dar cu o pasiune colosală. Dacă te-ai întoarce acum la tânăra de atunci, care alerga după subiecte pe teren, ce i-ai spune despre drumul care o aștepta: a fost mai greu sau mai frumos decât și-a imaginat în prima zi de emisie?

I-aș spune așa: ce te așteaptă este mult mai mult decât îți poți imagina că poate oferi o meserie. Este o pasiune care te va cuceri și te va ghida. Felicitări pentru ce ai ales. Să nu îți fie teamă de limite. Îndrăznește cât de mult vrei, încearcă, greșește. Ți se potrivește perfect drumul pe care ai pornit.

Andreea, după 13 ani ca reporter, cu tot neprevăzutul acestei meserii, cum s-a simțit prima zi în care te-ai așezat la pupitrul de la București?

La prima transmisiune live ca prezentator, tot ce îmi doream era să fiu fără greșeală. Să nu fiu mai prejos decât ceea ce arătaseră, ani la rând, colegele mele și să nu dezamăgesc oamenii care au avut încredere în mine când m-au pus acolo. În paralel, eram atât de fericită că mi se întâmpla asta, că ajunsesem pe acel scaun, în studio, încât nici măcar nu știam cum să mă bucur de ziua aceea fără să o las să treacă fără să înțeleg și să simt cât de importantă a fost.

Soțul tău are o profesie riguroasă – comisar criminalist, iar tu lucrezi în televiziune, sub presiunea transmisiunilor în direct. Cum arată liniștea în casa voastră?

Liniștea de la noi din casă este, poate, uneori mai lungă decât în alte familii. Ne acordăm momente de liniște și facem bine că ne creăm astfel de spații. Având amândoi meserii care ne consumă foarte mult, ne-a ajutat faptul că am avut capacitatea să înțelegem nevoia celuilalt de liniște și să nu ne „capiem’ cu întrebări de genul: „Ce-ai? Ești supărat? S-a întâmplat ceva?’

Se spune că extremele se atrag, însă în cazul vostru par să se fi întâlnit două lumi diferite. Cum a început povestea voastră?

Noi ne-am plăcut din prima, fără să știm unul de celălalt, însă. A fost nevoie de câțiva ani și de o întâmplare — un telefon stricat pe care el mi l-a reparat — pentru a ne da seama că ar trebui să ne și întâlnim, să rămânem împreună, să ne cumpărăm o casă, să ne căsătorim, să avem un copil… și cine știe ce se va mai întâmpla mai departe.

Având în vedere natura joburilor voastre, reușiți să lăsați subiectele grele la ușă sau masa de seară devine un mic „briefing’?

Niciun briefing — ne ucide secretul de serviciu. O singură dată am avut o dezbatere pe un subiect. S-a lăsat cu ceartă și, de atunci, nu mai discutăm nimic ce are legătură cu domeniul lui.

Care este „codul’ vostru secret pentru a menține flacăra aprinsă într-o căsnicie de durată?

Dacă sinceritatea este un cod, atunci acesta este. Și cred că la noi nu doar a menținut flacăra aprinsă, ci a făcut să funcționeze întreaga căsnicie.

Cum vă completați temperamentele?

El este cel pragmatic, iar eu, uneori, cea visătoare (nu foarte des).

Cât de mult contează umorul în dinamica voastră de cuplu?

Cred sincer că cele două calități care m-au cucerit la soțul meu au fost inteligența și simțul umorului. Așa că umorul este foarte important.

Ai doi băieți minunați. Care este cea mai importantă lecție pe care vrei să o învețe de la tine?

Mi-ar plăcea mult să crească și să înțeleagă, să dobândească și să cultive puterea compasiunii. Să nu întoarcă privirea dacă cineva este în suferință, să înțeleagă înainte de a judeca, să protejeze mai degrabă decât să domine și, mereu, să fie buni.

Cum s-a schimbat viziunea ta asupra lumii de când ai devenit mamă pentru a doua oară?

Cred că după a doua naștere am devenit mai conștientă de fragilitatea oamenilor, a copiilor care au nevoie de protecție. Zona aceasta a sensibilității a devenit mai deschisă și am putut observa mai multe decât înainte. În acest context, am simțit că trebuie să mă implic și să las ceva în urmă pentru categoriile neglijate sau marginalizate de societate.

Multe femei se tem de dinamica dintre copii și noii parteneri. Care a fost ingredientul magic în cazul vostru?

Când am spus sinceritate, nu am glumit. Noi suntem foarte sinceri unii cu alții. Soțul meu nu a încercat nicio clipă să îi ia locul tatălui lui Vladimir. S-a poziționat ca un om pe care copilul se poate baza, în care poate avea încredere. S-a comportat corect, iar avantajul nostru a fost că, în această poveste, noi, cei trei adulți, ne-am completat permanent cu un singur scop: binele copilului. Nu a fost loc de rivalități, invidii sau gelozii.

Cum a evoluat relația dintre băieții tăi? Vladimir și-a dorit ani la rând un frate și a insistat foarte mult. Iar când fratele a venit, a arătat că, în ciuda diferenței de vârstă, sunt parteneri de joacă în adevăratul sens al cuvântului. Iar Armin a demonstrat constant că este unul dintre cei mai carismatici susținători ai fratelui său.

Ești o mamă autoritară sau mai degrabă una care mizează pe negociere?

Nu știu cât a fost de bine sau nu, dar am negociat foarte multe lucruri. Există reguli clare ale casei și ale familiei, de la care nu ne abatem. Restul este negociere.

Dacă am privi viața voastră ca pe o echipă, cum se împart rolurile?

Adi este strategul organizat, Vladimir este calmul și efervescența tinereții, Armin este carisma și ajutorul meu principal, iar eu sunt pe partea de emoții, susținere și încurajare.

Care sunt activitățile voastre preferate de weekend?

Ne place mult să mergem la meciurile de baschet ale lui Vladimir, să jucăm board games și să mâncăm împreună clătite și pizza.

Cum gestionezi tehnologia în educația fiului tău? Din fericire, timpul lui Vladimir este plin de sport și școală. Calculatorul apare doar când este accidentat sau are o zi liberă. Nu petrece mult timp pe telefon, deși mai sunt dimineți în care pare că s-a trezit cu el în mână. Dar este și perioada primelor iubiri și înțelegem lucrurile altfel.

Cum arată ritualul tău de îngrijire într-o dimineață care începe la ora 4?

Am un skincare de care sunt dependentă și care îmi face mare plăcere. Apoi îl asezonez cu o cafea și o discuție cu prietena mea Neti, urmate de răsfățul echipei care mă pregătește pentru emisie — coafat, machiaj, ținute. Nu mi-aș putea dori mai mult.

Care este secretul tău pentru a combate oboseala?

Nu e un secret. Oamenii din jurul meu sunt sursa mea de energie. Când unul dintre noi este obosit, ceilalți compensează.

Ai o dietă strictă sau mizezi pe echilibru?

Am ținut o dietă acum doi ani și m-am simțit extraordinar. Nu am reușit să mențin rezultatele, dar anul acesta am schimbat mindsetul: nu doar să obțin rezultate, ci să le și păstrez. Mă îndrept din nou spre greutatea ideală și asta îmi dă încredere.

Ce înseamnă pentru tine relaxarea absolută?

Relaxarea absolută este atunci când sunt pe o plajă, în liniște, ascult valurile sau privesc un apus, uitându-mă la ai mei cum se joacă. Poate și o carte, poate și o cafea, poate și un leagăn la munte — dar mereu alături de familia mea.