Ioan Davidescu Altceva 04.04.2025 12:36

Andra Volos și Lele s-au despărțit?! Detaliul care i-a dat de gol: „Eu nu mă răzbun”

Andra Volos și Lele s-au despărțit?! Detaliul care i-a dat de gol: „Eu nu mă răzbun”

Andra Volos și Lele păreau un cuplu sudat, cu o poveste de dragoste care a trecut peste controverse și obstacole, iar în urmă cu doi ani au devenit și părinții unei fetițe superbe. Însă, recent, fanii au început să observe tot mai multe semne care sugerează că lucrurile nu mai sunt tocmai roz între cei doi. Detalii aparent mici au stârnit un val de suspiciuni în mediul online, iar întrebarea pe buzele tuturor este: mai sunt sau nu împreună?

Zvonurile privind o posibilă despărțire au apărut după ce fanii, vigilenți, au remarcat câteva schimbări semnificative în comportamentul public al celor doi. Mai exact, se pare că Lele și Andra Volos nu se mai urmăresc reciproc pe rețelele de socializare – un detaliu care, în showbizul românesc, este adesea primul semnal de alarmă că ceva nu mai merge într-un cuplu.

Andra Volos și Lele s-au despărțit?!

Așa cum spuneam, în ultima perioadă au început să apară tot mai multe zvonuri potrivit cărora Andra Volos și Lele nu ar mai forma un cuplu. Pe lângă faptul că aceștia nu se mai urmăresc reciproc în mediul online, ceea ce a amplificat și mai mult suspiciunile a fost o postare recentă făcută de Andra Volos. Mesajul transmis de aceasta a fost scurt, dar cu un impact puternic și i-a băgat serios la bănuieli pe fani.

„Eu nu mă răzbun, eu șterg oameni”, a scris Andra Volos, pe Instagram

Fără să ofere explicații suplimentare sau să indice cui îi este adresat mesajul, postarea a fost imediat interpretată ca o posibilă aluzie la o ruptură în relația cu Lele. Fanii au fost rapid cuprinși de curiozitate, iar secțiunile de comentarii s-au umplut de întrebări, teorii și presupuneri.

Până în acest moment, nici Andra, nici Lele nu au oferit o declarație oficială privind situația lor actuală, lăsând loc de speculații. Însă, tăcerea lor pare să fie privită de mulți ca o confirmare tacită a unei despărțiri.

De la planuri de viitor la o posibilă despărțire

Ce este cu adevărat surprinzător este faptul că, nu cu mult timp în urmă, cei doi păreau mai îndrăgostiți ca niciodată. Împreună își cresc fiica, Kim, iar într-un interviu recent, Andra vorbea deschis despre dorința de a mai avea un copil.

„Bineînțeles că noi ne dorim, doar că așteptăm să decidă Dumnezeu, pentru că acesta este un dar de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea, să vină. Mâine, sau peste cinci ani, dar momentan o avem pe prințesa noastră și ne focusăm pe creșterea ei”, spunea Andra Volos.

Lele, la rândul său, și-a exprimat dorința de a deveni tată de băiat, mai ales că dintr-o relație anterioară are deja o fetiță, Antonia. Așadar, cei doi păreau că au planuri mari de viitor, dar acum rămâne de văzut ce se întâmplă în relația lor.