Ioan Davidescu Altceva 01.10.2024 02:53

Andeea Bănică are o soră cu care seamănă foarte mult. Imagini rare cu Ramona Bănică Slave

Nu multă lume știe că artista Andeea Bănică are o soră, cu șapte ani mai mare decât ea, cele două semănând foarte mult. Cele două au o relație apropiată, în pofida faptului că au stiluri de viață diferite. În plus, sora Andreei Bănică, o familistă convinsă și ea, preferă să ducă o viață normală și nu vrea să fie în lumina reflectoarelor.

Una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, Andreea Bănică este o prezență sexy la vârsta de 45 de ani. Vedeta arată spectaculos și face furori de fiecare dată când apare la tv sau la evenimentele mondene. Aceasta are o carieră de succes în muzică, iar în viața privată se declară o femeie fericită și împlinită. Așa s-a aflat de curând că vedeta are o sora mai mare, cu care seamănă bine.

Andeea Bănică are o soră cu care seamănă foarte mult

Andreea Bănică a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii cu sora ei, fapt care a stârnit o grămadă de comentarii. Apreciative, bineînțeles! Fanii au ținută să remarce nu doar ce bine arată Andreea, inclusiv în costumul de baie, pentru că artista le-a făcut fanilor cadou și o astfel de ipostază, ci și cât de frumoasă este sora ei. Asta chiar dacă nu mulți știau că Andreea are o soră.

„Ce mult îţi seamănă sora😘😘😘”, „Chiar nu am știut că ai o soră 💕”, „Semănați bine 👩‍❤️‍💋”, „Cat de mult semeni cu sora ta!😍”, „Pareţi gemene”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de fanii vedetei. Peste 11.000 de prieteni virtuali au apreciat postarea artistei.

Cele două au decis să petreacă timp prețios împreună, astfel că au mers la un restaurant, de unde au și postat o fotografie împreună. Fanii au fost surprinși atunci când a observat asemănarea izbitoare dintre ele. Au fost și la plajă, au mâncat porumb fiert, au făcut o scurtă repriză de shopping și s-au simțit cum nu se poate mai bine.

Ramona Bănică Slave nu vrea să fie celebră

Andreea Bănică și sora ei au o relație apropiată, chiar dacă au stiluri de viață diferite. Sora Andreei, o familistă convinsă și ea, nu vrea să fie în lumina reflectoarelor și duce o viață normală. Ramona Bănică Slave este mai mare cu șapte ani decât Andreea Bănică, care 45 de ani în prezent.

„Nu știu ce m-aș fi făcut fără ea și fără soțul meu. Ei au fost familia mea după ce ai mei s-au dus. Pe sora mea o iubesc enorm și o respect pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut”, declara Andreea Bănică în urmă cu ceva timp.

Cele două s-au apropiat enorm de mult atunci când părinții lor s-au stins din viață. Ambele adolescente, Andreea și sora ei s-au trezit dintr-o dată singure pe lume și s-au crescut una pe cealaltă, așa cum au știut ele mai bine.

Asemenea Andreei Bănică, Ramona este căsătorită și are un copil, o fetiță. Aceasta locuiește împreună cu familia sa în Eforie Nord, acolo unde ea și Andreea Bănică s-au născut.