Investigația în cazul crimei din Bihor se extinde: Zsolt, bărbatul acuzat de uciderea Alisiei pe un câmp din apropierea satului Parhida, ar putea fi tras la răspundere nu doar pentru fapta pe care a admis-o deja în fața autorităților, ci și pentru o altă infracțiune extrem de gravă, care a condus, în cele din urmă, la crimă.
Ancheta în cazul crimei din Bihor continuă să se dezvolte. Conform rezultatelor de la IML, Zsolt ar putea fi implicat într-o altă faptă deosebit de gravă, de care se face vinovat călăul Alisiei.
Individul care i-a luat viața Alisiei în dimineața zilei de 8 mai riscă ani grei de pușcărie, fiind acuzat de omor calificat și, potrivit Codului Penal, acesta urmează să dea declarații în proces pentru o serie de aspecte agravante ale gestului pentru care va fi judecat.
Dincolo de crimă în sine, potrivit raportului de la IML, călăul Alisiei ar fi încercat să o agreseze sexual pe tânără și spunem asta deoarece există urme clare de violență care par să confirme ipoteza unei încercări de a o viola. Urmează informații cu un puternic impact emoțional din cazul care a șocat întreaga Românie.
Tatăl tinerei ucise în lanul de rapiță vorbește despre urme de violență clare care arată că ucigașul a încercat să o abuzeze
Tatăl Alisiei ne-a spus că medicii de la IML au confirmat faptul că tânăra nu a fost abuzată, dar, date fiind urmele găsite pe trupul ei, inclusiv tăieturi în zona intimă, este clar că acesta a încercat să întrețină un raport intim neconsimțit cu fata. „Ne-au spus și cei de la IML că fata nu a fost violată, ci au fost urme de violență. Nouă ne-a spus doctorul, am și martori, că fata era virgină, că nu s-a culcat cu nimeni, dar sunt niște urme de violență. Nu mai țin minte despre ce urme era vorba, pentru că atunci eram în stare de șoc” , ne-a spus părintele fetei ucise.
Bărbatul a recunoscut crima, nu și tentativa de viol
Informația a fost explicată, pe larg, de avocatul familiei celei ucise, Adrian Cuculis. Acesta a făcut câteva precizări deosebit de importante cu privire la noile descoperiri în acest caz. Avocatul ne-a declarat că bărbatul acuzat de crimă nu a recunoscut și tentativa de viol, ci doar crima.
„S-a extins și pe zona de ascundere unei fapte prin infracțiunea de omor, vorbim de literele ‘d’ și ‘e’ la omor calificat din Codul Penal, respectiv atunci când vrei să ascunzi o infracțiune, el a vrut să ascundă că a vrut să o violeze și a omorât-o, iar litera ‘e’ vorbește despre persoana care a comis în trecut o faptă de omor, cum este acest caz, el fiind condamnat în trecut pentru o altă crimă. Tânăra a avut niște vătămări, niște tăieturi ciudate în zona intimă care nu puteau să fie explicat în mod rezonabil. Singura explicație rezonabilă a putut să fie dată de o încercare de viol. Aici se pune problema”, a declarat Adrian Cuculis, în exclusivitate pentru FANATIK .
Criminalul riscă detenția pe viață
Dacă toate suspiciunile de mai sus vor fi confirmate de procurori și, ulterior, certificate în instanță de judecători, criminalul Alisiei riscă detenție pe viață sau o pedeapsă care începe de la cel puțin 15 până la 25 de ani. Din informațiile aflate recent de FANATIK , se pare că tânăra a fost urmărită și agasată de ceva timp de bărbatul care muncea la ferma unde ea făcea practică pentru liceu, fiind elevă la un liceu agricol din Borș. Totodată, tânăra i-a mărturisit unei prietene că bărbatul nu îi dădea pace și că i-ar fi zis și patroanei fermei că este hărțuită, însă nimeni nu a făcut nimic pentru ea.