>
Anamaria Prodan (51 de ani) a strălucit, aseară, la Elite Hub Awards VIP Edition. Impresara a mers să-și ridice premiul Femeia de Elită a anului 2024, alături de toți cei trei copii ai ei: Sarah, Rebeca și Laurențiu Reghecampf junior. Avem declarațiile impresarei, în exclusivitate.
Anamaria Prodan a fost invitat special, marți seară, la Elite Hub Awards VIP Edition. Impresara a urcat pe scenă și a ridicat premiul Femeia de Elită a anului 2024, fiind însoțită și susținută de toți cei trei copii ai ei: Sarah, Rebeca și Laurențiu Reghecampf junior.
Impresara a strălucit, pur și simplu, într-o ținută de culoare neagră din cale afară de elegantă, cu un top decoltat, toate privirile fiind ațintite asupra ei.
După ce a primit acest nou premiu, Anamaria Prodan a pozat la panou alături de copiii ei, de care este foarte mândră și care o susțin pe mama lor non-stop.
„După fiecare furtună apare soarele. Așa a apărut și în viața mea. Trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Alături de copiii mei și de iubitul meu. Nu îndrăznesc să-i cer mai mult lui Dumnezeu căci știu că suntem binecuvântați.
Este o onoare să fiu aleasă Femeia de Elită a anului. Mulțumesc organizatorilor și acest premiu mă obligă să fiu în fiecare an o versiune și mai bună “, a declarat Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru Click!
La evenimentul exclusivist al toamnei dedicat excelenței în antreprenoriat au mai fost premiate și alte vedete din show-biz, precum Raluca Bădulescu, care a fost primit Fashion Icon Award. Printre vip-urile prezente la eveniment s-au numărat: Oana Lis, Adriana Bahmuțeanu, Diana Bișinicu, Ozana Barabancea, Mara Bănică, Oana Turcu și Cristi Brancu, Monica Davidescu și Aurelian Temișan, Jasmine etc.
Sonia Trifan, desemnată și ea Designerul anului 2024, a organizat în cadrul galei, găzduite de Autentic Events Hall, un concurs inedit: Miss Faboulous.
„Am organizat un concurs de Miss care a fost o avanpremieră la un alt eveniment pe care îl voi organiza în luna decembrie și care va fi cel mai mare concurs de Miss din România realizat în colaborare cu o asociație de Miss din Europa. Câștigătoarea este din cadrul școlii mele de manechine, Natalis Ștefan, 15 ani din Buzau. Vreau să dau oportunitatea multor fete care nu au șanse să intre în lumea modei.
Am avut și o prezentare de modă un pic atipică, Ana Mardare a cântar în premieră live o piesă a lui Prince-Purple Rain. La fel s-a numit și colecția, care a inclus numai rochii în diferite nuanțe de mov, accesorizate manual.
Florin Burescu a fost și el inivitatul meu și a avut și el o prezentare”, a declarat Sonia Trifan, pentru Click!