>
Ana Beatrice Bodea este o actriţă de la noi, din noua generaţie, născută pe 6 iulie 2000. O recunoaşteţi, cu siguranţă, din serialul Lia, soţia soţului meu, difuzat pe Antena 1, unde joacă rolul principal.
La vârsta de 13 ani a devenit balerină şi a fost susţinută de trei şcoli de prestigiu de peste graniţă. Mama sa i-a fost cel mai înverşunat susţinător, cea care a ajutat-o la antrenamentele zilnice de cinci ore să devină cea mai bună versiune a ei.
Ana a absolvit şi studii în acest domeniu, urmând chiar Şcoala de Balet a Teatrului Balşoi din Moscova, Rusia, şi, de-a lungul anilor chiar a făcut perfomanţă cu talentul său nativ. Avea un drum special în balet şi totuşi nu i-a fost de ajuns. Aceasta a decis să se mute în Bucureşti şi să urmeze cursurile Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale din Bucureşti.
Pasiunea pentru actorie, dar şi talentul său deosebit, au adus-o la casting pentru serialul Lia, unde s-a descurcat de minune. Aceasta a interpretat-o pe Lia Călin, o fată în vârstă de 20 de ani al cărui vis era să devină balerină şi chiar să urmeze cursurile şcolii din Rusia. Curios sau nu, dar personajul său visa chiar la viaţa ei. Aceasta întâmpină o mulţime de probleme, tatăl său moare şi se întâmplă multe altele, detaliate cu amănunte picante în producţia Antenei 1.
„Fiind la începutul carierei mele de actriţă, uneori simt că este dificil să mă transpun în toate situaţiile prin care trece Lia, mai ales că sunt ipostaze prin care majoritatea oamenilor nu au trecut niciodată”, a menționat Ana Bodea.
„Mă simt emoționată, deși am văzut primele două episoade deja. Mie sincer îmi este foarte frică de critică. Apar gândurile acelea… dacă oare o să le placă, cum vor prelua povestea și jocul nostru ?”, spune Ana Bodea, despre rolul său.
Nume complet: Ana Beatrice Bodea
Data naşterii: 6 iulie 2000
Partener: Andrei Ivan
Ana Bodea se iubeşte de mai mult timp cu un coleg de breaslă, un actor pe nume Andrei Ivan, cu care nu se sfieşte să se afişeze pe site-urile de socializare.