>
Ana Baniciu și soțul ei, Edy Kovacs, au revenit în București după 3 luni petrecute pe litoralul românesc, alături de bebelușul lor. Nicăieri nu-i mai bine ca acasă, mai ales când casa arată ca un conac, iar interiorul pare desprins din revistele de design interior. Ana Baniciu, noi imagini din locuința veche de un secol, moștenită de la bunicii ei.
Ana Baniciu (31 de ani) a născut pe 4 iunie și cu doar câteva zile înainte, mai exact pe 1 iunie, a reușit să se mute în casa pe care a renovat-o cu drag și spor. Locuința de la 1927 este moștenire de la bunici, se află într-o zonă bună a Capitalei și este cu adevărat spectaculoasă, mai ales după ce a fost renovată și mobilată.
„Da, pe la Rosetti, Parcul Icoanei, zona aia. Sunt niște case superbe. Este casa în care eu am copilărit, este casa bunicilor mei. Bunicii mei au închiriat-o acum 20 de ani, pentru că au considerat că e foarte mare și bunică-mea era obsedată de curățenie. Are aproape cinci metri înălțime tavanul. Are și o scară uriașă, interioară, care trebuia urcată și coborâtă și a fost închiriată, timp de 20 de ani, unui singur om”, declara Ana Baniciu în urmă cu ceva timp, pentru cancan.ro.