>
La doar câteva de la moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a încercat să ia legătura cu cei doi băieți pe care îi are cu regretatul afacerist. Minorii se aflau în vila tatălui lor, iar jurnalista ar fi încercat ore întregi să ia legătura cu ei, însă în zadar. Jurnalista a cerut ajutorul poliției și a celor de la Protecția copilului (DGASPC), însă copiii au refuzat să părăsească vila afaceristului.
Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie, într-un restaurant din Brașov, în timp ce se afla la masă cu prietenii. Conform rezultatelor finale de la INML, decesul afaceristului a survenit în urma unui infarct miocardic.
În ziua în care Silviu Prigoană a murit, Adriana Bahmuțeanu a mers într-un suflet la vila afaceristului, acolo unde locuiesc cei doi copii ai lor. În încercarea de a le fi alături și de a-i susține moral după moartea tatălui lor, jurnalista nu a fost lăsată să ia legătura cu minorii.
La mai bine 48 de ore de la moartea prematură și fulgerătoare a lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a fost citată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în legătură cu situația copiilor pe care îi are afaceristul. Jurnalista este așteptată mâine, 15 noiembrie, la sediul instituției, acolo unde se va discuta situația celor doi minori: Prigoană Maximus Mihai și Prigoană Eduard Gabriel, după decesul tatălui lor, notează Spynews.ro
„Doamna Bahmuțeanu Adriana – Cristina
Prin prezenta vă invităm mâine, 15.11.2024, ora 10:00 la sediul nostru (…) pentru a purta discuții cu privire la situația copiilor dumneavoastră, Prigoană Maximus Mihai și Prigoană Eduard Gabriel, urmare a decesului tatălui, domnul Prigoană Vasile Silviu.”, se arată în citația primită de Adriana Bahmuțeanu de la DGASPC.
Potrivit unui comunicat public transmis de fiii afaceristului, Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret miercuri, 13 noiembrie. Ceremonia de înhumare a avut loc la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, iar alături de el au fost câțiva membri ai familiei. Adriana Bahmuțeanu nu a fost invitată la ceremonie. Mai mult de atât, jurnalista este în stare de șoc și a mărturisit că a aflat din presă că tatăl copiilor ei a fost condus pe ultimul drum în secret.
„Copiii nu vor să îmi răspundă la întrebarea dacă au fost sau nu la înmormântare azi-noapte, în cimitir. Mi se pare oricum un scenariu de filme horror, dar dacă asta a fost dorința defunctului trebuie să o respectăm. Nu despre asta doresc (n.r. – să vorbesc), ci despre felul în care copiii pot procesa un travaliu de doliu, mai ales când le-a murit un părinte, o persoană foarte apropiată, iar ei sunt privați de relațiile personale cu mama lor.
Avocata mea, Ionela Vasile se ocupă de toate demersurile juridice. Nu mă întrebați în acest moment, pentru că nu știu să vă explic aceste proceduri, însă aștept de la statul român, de la instanța de tutelă, să îmi dea dreptul de a fi părinte”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru Antena 3CNN.