Gabriela Dinu Altceva 07.09.2024 10:31

Adrian Minune Jr s-a despărţit de logodnica lui, acuzată că ar fi fost infidelă. Aveau nunta programată

Adrian Minune Jr s-a despărţit de logodnica lui, acuzată că ar fi fost infidelă. Aveau nunta programată

Adrian Minune Jr, fiul cel mic al lui Adrian Minune, s-a despărțit de  iubita lui, Andreea Loga după ce în ziua de Crăciun a cerut-o în căsătorie. Relația dintre cei doi părea să meargă mai bine ca niciodată,  aveau planuri mari de viitor și chiar planificaseră nunta anul viitor. Bruneta, acuzată că i-ar fi fost infidelă logodnicului ei, a transmis un mesaj tranșant pe o rețea de socializare.

Relația dintre Adrian Minune Jr. și Andreea Loga părea să meargă din ce în ce mai bine. În ziua de Crăciun, fiul cel mic al manelistului și-a cerut iubita în căsătorie, iar anul viitor aveau de gând să ajungă  în fața altarului. Se pare că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, cei doi ajungând la separare.

Adrian Minune Jr. și Andreea Loga s-au despărțit

Andreea Loga a fost acuzată că l-ar fi înșelat pe fiul cel mic al lui Adrian Minune, episod care ar fi ajuns și la urechile logodnicului ei. Deși niciunul dintre ei nu a confirmat sau infirmat despărțirea, cei doi și-au șters toate pozele – de pe Instagram – pe care le aveam împreună și nici nu se mai urmăresc pe rețelele de socializare, semn că relația lor a ajuns la final.

Recent, în cadrul unei postări pe Instagram, Andreea Loga i-a dat replica unui utilizator – care a acuzat-o de infidelitate. Fără să ofere prea multe detalii, bruneta a negat acuzațiile și a mărturisit că nu are de gând să ofere explicații tuturor celor care sunt străini de acest subiect.

„Nu vreau să deschid acest subiect, dar aceste acuzații sunt total false! Nu a existat vorba de așa ceva niciodată! Interesați-vă de viețile voastre și nu mai comentați fără rost”, a scris fosta iubită a lui Adrian Minune Jr., pe Instagram.

sursă foto: Instagram

Imediat după, Andreea Loga a intrat live pe Instagram și a continuat să-și susțină punctul de vedere și să le închidă gura celor care se grăbesc să-și dea cu părerea despre viețile altora.

„Fetelor, dacă vreți să fiți văzute de oamenii ăștia mari, faceți un live pe TikTok, postați niște poze frumoase cu voi (…) Nu știu de unde până unde vă vin vouă ideile astea să vorbiți voi prost, să credeți că sunteți mai interesante dacă dați niște opinii, că asta e o opinie, ce consideri tu că s-a întâmplat. Vedeți-vă de viețile voastre”, a spus Andreea Loga, pe Instagram