>
Pasionații de filme trebuie să fie atenți la această informație! Dacă scumpirea abonamentelor Netflix vă dă bătăi de cap sau nu mai sunteți mulțumiți de conținutul acestei platforme, avem o veste bună pentru voi! DIGI vine cu o nouă alternativă gratis, destinată doar clienților companiei. Iată despre ce este vorba!
AMC Networks International Central and Northern Europe (AMCNI CNE) a făcut anunțul. Începând cu luna decembrie 2024, un nou canal a intrat în grila Digi România. Este vorba despre FilmMania, un post care face parte din pachetul TV digital al operatorului de comunicații.
Prin dedicarea comună de a oferi divertisment de înaltă calitate publicului român, AMCNI și-a extins considerabil portofoliul de-a lungul anilor, îmbogățind grila TV DIGI România cu o gamă variată de canale apreciate de telespectatori, precum AMC, FilmCafe, JimJam, Minimax, TV Paprika, CBS Reality și, mai recent, FilmMania. Această colaborare își propune să pună la dispoziție un conținut premium, tuturor clienților Digi România.
„FilmMania completează foarte bine viziunea noastră de a oferi o experiență cinematografică aparte prin filme care încântă și emoționează, alese cu grijă pentru a se potrivi preferințelor diverse ale publicului de toate vârstele. Împreună cu partenerii noștri, suntem încrezători că abonații DIGI se vor bucura de divertisment de calitate și de pelicule care au scris istorie în lumea filmului mondial.”, a declarat Serghei Bulgac, CEO Digi România.
FilmMania îmbogățește portofoliul remarcabil al AMCNI dedicat pasionaților de filme, completând oferta premium reprezentată de FilmCafe și AMC. Cu un conținut variat și captivant, FilmCafe rămâne unul dintre cele mai populare posturi de filme din România, fiind recunoscut pentru programele sale de succes.
De la thrillere pline de suspans la drame emoționante și comedii savuroase, FilmMania are ceva pentru fiecare telespectator. Printre titlurile de top programate în lunile ianuarie și februarie se numără capodopere precum The Fifth Element, The Hitman, Machine Gun Preacher, Joan of Arc, A Time To Kill, Zorro, Leon: The Professional, Jaws, Scarface, Taxi și The Bridge Over The River Kwai. Toate aceste filme sunt difuzate la o calitate excepțională, oferind o experiență de vizionare premium.