>
Adina Popescu s-a născut pe 10 septembrie 1978 la Bucureşti şi este o cunoscută regizoare de film şi autor din România. Este absolventă a Facultăţii de Regie de Film, dar primul joc pe care l-a avut a fost de reporter şi jurnalist cultural, la Dilema Veche.
Adina Popescu a mai fost şi redactor la publicaţia anterior amintită. Regizoarea are mai multe volume publicate la activ, căci v-am zis că este şi autor. Scriitoarea în vârstă de 45 de ani a publicat prima carte în 1999, Doar un zbor în jurul lumii se numeşte, şi este special destinată copiilor.
Au continuat mai multe cărţi pentru cei mici, pasionată fiind de domeniul literaturii pentru copii. A mai publicat astfel şi Miriapodul hoinar și alte povești, Mari povești românești pe înțelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, unde a colaborat cu Alexandru Ciubotariu. În cadrul campaniei „Nu da şpagă”, desfăşurată în 2001, aceasta a publicat creaţia Manual de şpagă.
A trecut la literatura pentru adulţi în 2015, când a publicat cartea Povestiri de pe Calea Moşilor. Şi nu asta a fost creaţia care a adus-o pe Adina Popescu în atenţia tuturor, ci trilogia science fiction, O istorie secretă a Țării Vampirilor. Aşa a câştigat marele premiul al concursului de creaţie literară şi a primit Trofeul Arthur. Scrierea celor trei volume a durat 10 ani, timp în care a publicat şi alte cărţi, pe diverse teme.
Colecţia completă a operelor literare publicate de către regizoarea Adina Popescu include următoarele titluri: Miriapodul hoinar și alte poveşti, Aventurile lui Doxi in benzi desenate, Mari povești românești pe înțelesul celor mici, Ordinul Povestitorilor. Revistă de scriere creativă și alte forme de magie, O istorie secretă a Țării Vampirilor, Povestiri de pe Calea Moșilor.
Despre începuturile sale ca scriitoare, Adina Popescu a povestit mai multe într-un interviu acordat edupedu.ro. Recunoaşte că i-a fost greu la început în primul rând să se obişnuiască cu meseria pe care o are şi mai apoi cu greutăţile pe care avea să le întâmpine:
„Mult timp nici nu m-am considerat scriitoare. Adică m-am considerat un om căreia îi place să scrie și am scris din școala generală, din liceu, cred că toți au început așa, cu compunerile de la școală. După aceea, în liceu, am participat la niște concursuri de literatură între licee, unde am câștigat niște premii – deși eu eram la un liceu de mate-fizică și mă chinuiam cu matematica și cu fizica, nu-mi plăceau – și am găsit așa ca un debușeu concursurile literare.
Îmi plăcea să-mi imaginez tot felul de lucruri, după care am publicat într-adevăr o carte la 21 de ani, era o carte pentru copii, deci destul de devreme, a fost o sugestie din partea unei edituri care nu cred că mai există acum – o carte de povești mai nonconformiste, dar nu mi-am imaginat că voi mai scrie pentru copii sau că voi fi o scriitoare pentru copii”, a mărturisit scriitoarea.