Constantin Toma a făcut un anunț surprinzător: demisionează din funcțiile pe care le deținea în PSD.
Pe 2 iunie 2026, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a confirmat că renunță la toate funcțiile din partid. De-a lungul anilor, acesta a fost adesea critic față de conducerea PSD.
Constantin Toma a anunțat demisia din funcțiile de la PSD
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, şi-a anunţat, marţi, demisia din funcţiile de preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Buzău şi de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Buzău. Politicianul a mărturisit că nu se mai regăsește în aceste posturi.
Într-un mesaj adresat buzoienilor, Constantin Toma susţine că decizia vine după ce o parte importantă a consilierilor locali PSD au votat împotriva unor proiecte iniţiate de el în ultimele două şedinţe ale Consiliului Local Municipal.
„Azi, 2 iunie 2026, mi-am dat demisia din cele două funcţii de conducere pe care le ocupam în Partidul Social Democrat, respectiv de preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD şi de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD (…) Având în vedere atitudinea ostilă a conducerii locale a PSD şi a unei părţi importante a consilierilor locali PSD, apreciez că nu mă mai regăsesc în posturile de conducere din care am demisionat ”, a transmis Constantin Toma.
EXCLUSIV | Carmen Harra a prezis căderea Guvernului Bolojan, iar acum vine cu un nou avertisment pentru România: „Se va alege un nou premier care va fi acceptat și nu neapărat iubit”
Le-a mulțumit buzuionerilor pentru sprijinul acordat
Primarul a amintit că, pe 5 iunie, se împlinesc 10 ani de când a fost ales pentru prima dată în funcţie şi a subliniat că a preluat administraţia locală într-o perioadă dificilă, reuşind, alături de echipa sa, să obţină rezultate apreciate atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Totodată, Constantin Toma a afirmat că organizaţia municipală PSD Buzău a devenit una dintre cele mai performante din ţară şi că, sub conducerea sa, social-democraţii au obţinut pentru prima dată majoritatea în Consiliul Local.
Bolojan nu exclude o nouă desemnare pentru funcția de premier. Ce discuții a purtat cu Nicușor Dan despre viitorul guvern
„Regret pasul pe care l-am făcut, în condiţiile în care Organizaţia Municipală PSD Buzău este una dintre cele mai performante la nivel naţional, iar sub conducerea mea, pentru prima dată în istoria locală, s-a obţinut majoritatea PSD în Consiliul Local. În acelaşi timp, rezultatele obţinute în plan administrativ au făcut să mă alegeţi ca primar, iar la ultimele două rânduri de alegeri locale chiar cu 78%, respectiv 67%. Sunt convins că atitudinea conducerii de la Buzău şi a consilierilor locali PSD este legată de critica mea faţă de politica dusă de conducerea centrală a PSD, care a pus ţara într-o situaţie foarte dificilă! ”, a mai spus acesta.
Cutremur în Guvern! Ministrul interimar al Culturii a demisionat. Demeter András István a fost acuzat că ar fi jignit statul român
În mesajul său, primarul le-a mulţumit buzoienilor pentru sprijin şi a dat asigurări că îşi va continua activitatea în fruntea administraţiei locale pentru dezvoltarea oraşului.
Constantin Toma a fost în ultimele luni un critic constant al deciziilor luate la nivel naţional de către PSD şi chiar a votat, în 20 aprilie, pentru păstrarea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan , conform News.ro .