În cel de-al patrulea episod al documentarului „Cămătarii”, continuă să fie dezvăluite aspecte fascinante din viața fraților celebri. Nuțu Cămătaru a discutat despre începuturile sale în lumea infracțională și a făcut mărturisiri surprinzătoare. Câte clase a absolvit, de fapt, Nuțu Cămătaru și la ce vârstă a ajuns prima dată în arest?
Documentarul „Cămătarii”, difuzat de PRO TV și disponibil pe VOYO, continuă să aducă în prim-plan povești captivante și episoade mai puțin cunoscute din viața fraților Nuțu și Sile Cămătaru. Producția include mărturii directe ale membrilor clanului și reconstituie conflictele care au marcat lumea interlopă din anii ’90 și 2000.
Câte clase are, de fapt, Nuțu Cămătaru
Nuțu Cămătaru are fără dar și poate „școala vieții”, însă puțini sunt cei care știu câte clase are, de fapt, acesta. Ei bine, se pare că liderul clanului a renunțat la școală în momentul în care a fost închis pentru prima dată. Prima condamnare a venit la o vârstă fragedă. Mai exact, Nuțu Cămătaru a făcut 10 clase, după care a fost trimis la un centru de corecție.
„Nu am mai apucat să mă duc la liceu pentru că… de fapt am terminat 10 clase la Autobuzu, dar de acolo am plecat la corecție la Tichilești. Am făcut un furt”, a mărturisit Nuțu Cămătaru.
Prima condamnare a lui Nuțu Cămătaru a venit pe vremea când era încă minor, la vârsta de 15 ani. Acesta a fost condamnat pentru furtul a 160 de butelii de aragaz, bunuri aflate în proprietatea statului.
„Prima dată am furat câte 10, câte 10 și pe urmă am furat o mașină. Am furat 160 de butelii. Le-am vândut. Am stat puțin pe goană, mă căuta toată poliția. Până la urmă m-au turnat”, a mai spus Nuțu Cămătaru.
Mai mult, se pare că prima condamnare a venit pentru Nuțu Cămătaru după ce a fost trădat chiar de către un membru al familiei.
„Păi furase butelii pe timpul lui Ceaușescu. Spărgea alea de butelii și le fura. S-a dus la pușcărie la 15 ani, copil, îți dai seama atâta pedeapsă. Sora lui soacră-mea, Claudița, primul lucru pe care i l-a dat lui Nuțu, condamnare de 5 ani. S-a dus și l-a dat în primire. S-a dus la gardă că femeia făcea prăduieli. Și ca să îl scape pe bărba-su, l-a dat pe Nuțu în primire”, a mărturisit și Lidia Balint, prima soție a lui Nuțu Cămătaru.
Motivul real pentru care Sile Cămătaru și Fane Spoitoru nu și-au mai vorbit pe vremuri: ”Lumea care era acolo știe”
Abia acum s-a aflat! De ce i se zice „Salam” lui Florin Salam și care este motivul pentru care Nuțu Cămătaru l-a poreclit „bot de mânz”