Știri 07.06.2026 20:09

Românii aleg să cumpere locuințe în Grecia! Prețurile rivalizează cu cele din Cluj și București

Românii aleg să cumpere locuințe în Grecia! Prețurile rivalizează cu cele din Cluj și București

O analiză efectuată de platforma imobiliară ReDataset relevă că tot mai mulți români, de la pensionari la investitori, achiziționează proprietăți în Insulele Ionice din Grecia în acest an. Aceștia sunt atrași de prețurile accesibile, care se compară cu cele ale apartamentelor din marile orașe din România. Datele pentru 2026 indică faptul că insula Zakynthos oferă cele mai avantajoase opțiuni de pe piață, devenind o destinație ideală pentru cei care își doresc o casă de vacanță.

Cât costă o casă pe plajă în comparație cu orașele noastre

Experții imobiliari afirmă că prețurile din Grecia diferă mult de la o zonă la alta, exact ca în marile orașe din România. Cine are bani pentru un apartament în Cluj sau București, își poate cumpăra o casă întreagă cu vedere la mare pe pământ elen.

În prezent, prețul mediu pentru un apartament în Cluj-Napoca este de aproximativ 3.300 €/mp util pentru cele vechi și poate depăși 3.480 €/mp pentru cele noi. În București , media generală este mai accesibilă, în jurul a 2.300 €/mp util .

Topul prețurilor pe metru pătrat în Grecia

Zakynthos continuă să ofere variante mai accesibile pentru cumpărătorii interesați de case de vacanță sau investiții turistice.

Ce tipuri de locuințe caută cumpărătorii

Fiecare insulă din Grecia are o dezvoltare diferită și oferă alte tipuri de clădiri. De exemplu, în Corfu se găsește cea mai mare varietate de locuințe, de la apartamente simple până la vile de lux. De altfel, aproape jumătate din toate casele scoase la vânzare în această regiune se află pe insulă.

Kefalonia se diferențiază prin numărul mare de case individuale. Peste 77% dintre locuințele disponibile sunt case, în timp ce apartamentele reprezintă doar o mică parte a pieței. În schimb, în Lefkada, constructorii ridică locuințe moderne etajate, ideale pentru închiriere pe timp de vară.

Comentariile sunt inchise