Un adolescent de 15 ani din județul Dolj, dispărut de cinci zile și căutat intens de autorități, a fost descoperit mort în apele Dunării. Descoperirea a fost făcută după ce un cetățean a sunat la serviciul 112 pentru a raporta situația. Echipele de intervenție au confirmat identitatea minorului, iar acum cazul este sub investigația autorităților.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, apelul a fost primit în cursul zilei de duminică, după ce o persoană a observat un corp în apă, în apropierea malului fluviului Dunărea.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, polițiști și personal medical, care au efectuat verificări pentru identificarea persoanei.
În urma procedurilor desfășurate, autoritățile au stabilit că este vorba despre minorul din județul Dolj dat dispărut și căutat în ultimele două zile de echipe de intervenție, inclusiv de scafandri.
Cazul a fost preluat de instituțiile competente, care continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
În momentul dispariţiei, băiatul se afla la picnic cu un prieten de-al său, iar la un moment dat, cei doi au intrat în apă. Adolescentul, însă, nu ştia să înoate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp ! 📰