După încheierea show-ului Survivor de la Antena 1, Alberto Hangan a vorbit deschis despre conflictele tensionate pe care le-a avut cu Gabi Tamaș în tabăra Faimoșilor. Fostul concurent susține că sportivul controla tot ce se întâmpla în echipă și că el a fost cel care a pus la cale duelul eliminatoriu dintre el și Lucian Popa, încercând astfel să-l scoată din competiție.
Survivor a lăsat în urmă multe povești nespuse, iar acum, la puțin timp de la terminarea competiției, Alberto Hangan a decis să lămurească relația tensionată pe care a avut-o cu Gabi Tamaș în tabăra Faimoșilor.
Fostul concurent a fost sincer pe rețelele de socializare și a povestit că atmosfera în echipă era dominată de fostul fotbalist. Potrivit acestuia, sportivul era cel care lua toate deciziile importante, iar restul grupului se temea să îl contrazică.
„El decidea tot ce se întâmpla la Faimoși, nu avea tupeu să-i comenteze nimeni. Eu m-am mai certat așa cu el de câteva ori când am considerat că a întrecut măsura. Nu voiam să mă iau în gură cu el când vedeam că încerca să mă destabilizeze. Încercam să îl ignor, dar da, el a fost în spatele strategiei de a intra eu cu Lucian la duel și cam atât. Nu mai zic nimic’, a spus fostul concurent de la Survivor la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Instagram, la secțiunea InstaStory.
Nu în urmă cu mult timp, Alberto Hangan l-a atacat dur pe Gabi Tamaș. Imediat după eliminarea lui din competiție, acesta a spus că sportivul a făcut anumite strategii la Survivor, iar asta l-a deranjat cel mai mult.
„De obicei, prefer să nu vorbesc urât despre alte persoane, pentru că nu știu care le-a fost experiența de viață, dar pe final m-a enervat un pic Gabi. Aș spune că el este ipocrit, pentru că toate strategiile erau făcute să ies afară, iar el spunea că trebuie să mai vorbesc cu unul, cu altul să mai fac, să câștig niște voturi, iar eu știind că era deja pus totul la cale să ies afară… Asta a fost un pic.
Mulți oameni m-au blamat că nu am dat mâna cu colegii după ultimul joc de imunitate individuală, dar eu știam că dacă îl pierd, o să intru la duel’, a spus Alberto Hangan în urmă cu câteva zile, la Știrile Antena Stars.