Ioan Davidescu Știri 19.11.2025 16:51

George Simion a stârnit un val de reacții negative după ce a pus semnul egal între moartea eroului Ilie Ilașcu și cea a medicului Flavia Groșan

George Simion a stârnit un val de reacții negative după ce a pus semnul egal între moartea eroului Ilie Ilașcu și cea a medicului Flavia Groșan

George Simion, liderul AUR, a stârnit furia internauților în urma unui mesaj postat după decesul medicului Flavia Groșan. Politicianul a pus semnul egal între moartea eroului național Ilie Ilașcu și trecerea în neființă a controversatului medic pneumolog.

„România din ceruri e mai bogată. Mulțumim Flavia Groșan, Mulțumim Ilie Ilașcu, mulțumim luptătorilor noștri!”, a postat liderul AUR pe contul personal de Facebook. Este important de subliniat că oficialul nu a transmis niciun mesaj luni, 17 noiembrie, când a fost anunțată moartea eroului Ilie Ilașcu. Reacția sa a venit abia miercuri, după ce medicii au confirmat că a murit și Flavia Groșan.

Reacțiile internauților nu au întârziat să apară: „Dacă îl pui pe Ilie Ilașcu pe aceeași treaptă cu doctorița conspiraționistă de la Oradea…E ca și cum te-aș pune pe tine pe aceeași treaptă cu Corneliu Coposu”, a răspuns un utilizator în secțiunea de comentarii.

Cine a fost Ilie Ilașcu

Ilie Ilașcu a murit luni, 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani, la București, cunoscut ca fiind un simbol al rezistenței românești. Născut în Republica Moldova, a fondat Mișcarea de Eliberare Națională într-o perioadă în care mii de români din Tiraspol nu aveau dreptul la școli în limba maternă. În 1992, a luptat ca voluntar împotriva separatiștilor și a armatei ruse, provocându-le daune mari.

A fost arestat și ținut în condiții inumane timp de nouă ani și a fost singurul din grupul său condamnat la moarte de regimul separatist, dar a scăpat cu viață după presiuni internaționale uriașe. Deși era încarcerat, Ilie Ilașcu a fost ales parlamentar în Moldova și în România. După ce a fost eliberat, a trăit o viață modestă, în liniște, la București. Cei care vor să îi aducă un omagiu pot merge la capela Bisericii Sfânta Sofia din Capitală până joi, 20 noiembrie 2025.

A murit Flavia Groșan. Boala cruntă care a răpus-o

Flavia Groșan a murit miercuri dimineață, 19 noiembrie 2025, la Spitalul Județean din Oradea, după o luptă cu cancerul pulmonar, acolo unde era internată de o lună. Flavia Groșan a devenit cunoscută în timpul pandemiei, când a promovat mai multe teorii ale conspirației și tratamente neconvenționale.

Medicul era cercetat disciplinar pentru afirmații fără dovezi, cum ar fi ideea că o persoană vaccinată poate îmbolnăvi pe cineva nevaccinat prin relații intime. De asemenea, ea susținea, la fel ca fostul președinte american Donald Trump, că paracetamolul ar provoca autism, lucru negat ferm de oamenii de știință.