Summit-ul de la Haga se află în plină desfăşurare, iar preşedintele Nicuşor Dan a avut deja în cursul dimineţii de miercuri o întâlnire importantă, cu premierul britanic Keir Starmer.
Nicușor Dan a anunțat a că a purtat discuții și cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Șeful statului a menționat că au vorbit despre Parteneriarul Strategic româno-turc.
De asemenea, el a punctat că va coopera cu liderul turc în vederea îndeplinirii obiectivelor comune, precum consolidarea securității și dezvoltarea industriei de apărare.
„Am avut o întâlnire productivă şi consistentă cu Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, la Haga. Am discutat despre Parteneriatul Strategic româno-turc şi despre cooperarea dintre ţările noastre, bazată pe prietenia de lungă durată şi pe obiectivele comune. Ne-am concentrat pe relaţiile economice solide şi pe potenţialul semnificativ al acestora.
În actualul context geopolitic dificil, este esenţial să colaborăm pentru consolidarea securităţii comune, în special în regiunea Mării Negre, pentru dezvoltarea în comun a industriei de apărare, precum şi pentru proiecte de infrastructură strategică în regiunea noastră”, a declarat Nicușor Dan.
I had a very productive and substantive meeting with President @RTErdogan in The Hague. We discussed the Romanian-Turkish Strategic Partnership and cooperation, based on our countries’ longlasting friendship and common goals, with a focus on our solid economic ties and their huge… pic.twitter.com/etSWpTzvkZ
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) June 25, 2025
„În primul rând se reafirmă unitatea transatlantică și implicit o continuare a prezenței americane în Europa”, a spus președintele Nicușor Dan, la începutul conferinței de presă.
De asemenea, acesta a afirmat că „s-a agreat ținta de 5% pentru cheltuieli de apărare. Acești bani trebuie transformați în capacități militare”. În același timp, a adus vorba și despre Ucraina și a menționat că s-a reafirmat sprijinul pentru această țară.
Mai mult decât atât, s-a adus vorba și despre Iran: „S-a discutat despre conexiunea între aceste crize globe, faptul că Iranul a furnizat diferite tipuri de armament către Rusia, faptul că intervenția din ultimele săptămâni asupra capabilităților Iranului este o formă de descurajare și inclusiv un semn pentru războiul din Ucraina”.
Întrebat despre ce a discutat cu președintele american Donald Trump, Nicușor Dan nu a dorit să ofere mai multe detalii. El a menționat doar că au vorbit „doar chestiuni de politețe”.
Nicuşor Dan s-a întâlnit în cursul zilei de miercuri cu preşedintele american Donald Trump şi cu secretarul de stat Marco Rubio. Poze cu strângerea mână dintre cei doi şefi de stat au fost postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
„Am avut onoarea deosebită de a-l saluta pe președintele Donald Trump (@realDonaldTrump) la Haga. Parteneriatul nostru strategic are un potențial uriaș de dezvoltare. România va continua să fie un aliat puternic și de încredere”, a scris Nicuşor Dan, într-o postare pe reţeaua X.
De asemenea, Nicușor Dan a mai avut discuții şi cu cancelarul german Friedrich Merz, președintele Finlandei, Alexander Stubb, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, şi cu premierul canadian, Mark Carney.
Nicuşor Dan şi Marco Rubio, la summit-ul de la Haga„A fost o plăcere să mă văd cu prim-ministrul Keir Starmer în marja reuniunii NATO. Am discutat despre relația strânsă dintre România și Regatul Unit, ca parteneri strategici și aliați. Vom continua cooperarea noastră solidă în domeniile securității și apărării, concomitent cu o coordonare strânsă în ceea ce privește combaterea amenințărilor hibride și cibernetice, cu un accent deosebit pe regiunea Mării Negre”, a scris Nicuşor Dan într-o postare pe reţeaua X, el însoţindu-şi textul cu trei fotografii în care apare alături de şeful guvernului de la Londra.
Alături de preşedinte, din delegaţia României au mai făcut parte consilierul pentru apărare şi siguranţă naţională, Cristian Diaconescu, ministrul de externe Oana Ţoiu, cel al apărării, Ionuţ Moşteanu, dar şi ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu.
Tot în cursul zilei de miercuri, Nicuşor Dan va avea o întâlnire bilaterală şi cu preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel. De asemenea, sunt posibile discuţii în format „pull-aside” şi cu alţi şefi de stat sau de guvern prezenţi la Summit-ul NATO de la Haga.
În marja aceluiaşi summit, ministrul apărării, Ionuţ Moşteanu, a anunţat că a avut o întrevedere cu secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. „Ieri (n.r. – marţi) am avut o scurtă discuţie cu Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, la Summitul NATO de la Haga, în marja reuniunii miniştrilor Apărării din ţările NATO.
Am reafirmat angajamentul României de a consolida parteneriatul strategic cu SUA şi l-am invitat în România să discutăm în teren lucrurile extraordinare pe care le putem face împreună, România şi SUA, pentru a întări securitatea flancului estic şi pentru a sprijini eforturile comune în NATO”, a scris Ionuţ Moşteanu, pe Facebook.
Ministrul Apărării a fost însoţit la discuţiile cu pmologul său american de şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, şi de locţiitorul Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, general-locotenent Mihai Iancu.